26 ianuarie 2010

cum e...



Nu ştiu cum e să pierzi pe cineva drag. Poate şi datorită faptului că nu consider că pierdem , ci doar acumulăm, fie că vrem, fie că nu. Sunt momente în care te simţi abătut/ă şi crezi că nimic nu e mai important decât starea, ci e doar o stare.
Suntem făcuţi din iubire, suntem creaţi pentru un scop pe care în viaţă îl descoperim, suntem forme de existenţă, care ne relevăm când te uiţi în ochii celuilalt şi te recunoşti.
Suntem cu noi în noi şi cu cei de lângă noi. E o lume a creaţiei. Devenim creatorii propriei vieţi. Ni se dă voie să fim artişti. Ai în mână o floare pe care o dăruiesti bătrânei cu ochii plini de lacrimi, ce te aşteaptă pe banca din spatele casei.
Eşti şi suntem în tot ceea ce vrem să fim!
Ştii că poţi să trăieşti şi fără să respiri? Nu ştiai asta. Află, de la mine, că inima chiar dacă nu îţi mai bate, de fapt bate acolo unde e necesar. Bate atunci când inima ta se opreşte. Amalgam de idei în doar câteva rânduri. Culegi o şoaptă, spui un gând şi faci ceea ce îţi e bine.
Pup cu drag un suflet curat, că nu există suflet murdar :)

Curcubeul din mine



un punct . alt punct . şi tot aşa puncte... cercuri atât de mici cu atat de mare inteles pentru trairea ce o am ascultand vibratiile instrumentelor si tonalitatii vocii ei/lui..,
Incep sa dansez in aer, sa imi descopar aripile care din una, doua, trei.... ma inalt printre nori, printre stele, ating luna si zambesc soarelui.
Ah, Doamne, cat as vrea sa te ajut sa iti arat maretia si splendoarea creatiei tale!

realitate


Îngerii se coboară pe pământ. Aripile lor acoperă norii şi zâmbetele lor apar pe fiecare rază de soare. O imagine, de nedescris în cuvinte, se vede în înaltul cerului. Zborul lor este lin. Mirosuri de flori se simt în aer şi aerul devine parfum. Inimile oamenilor se încălzesc şi se umplu de iubire. Ne ţinem cu totii de mâini şi sufletele noastre se întrepătrund formând un cerc. Îngerii ne înconjoară. Avem aceeaşi ochi, acelaşi trup, aceeaşi vibraţie. Armonie deplină!

9 ianuarie 2010

întuneric pe cărare...


Pleosc, pleosc, trosc... Cerul înstelat se vede printre crengile copacilor...
Tăcem... Nu avem cuvinte în aşa o linişte... Stăm cocotaţi la nici 1 m distanţă de pârâiaş pe rădăcina unui copac...
Fumăm ţigara. Eu prima jumate şi el pe a doua. Aş avea multe să-i spun şi poate şi el are, dar nu... urmărim în apă cum luminile avioanelor se reflectă...
Timpul s-a oprit!