27 mai 2010

Seara în centrul Piteşti-ului

Lumini reflectate în stropi de apă
Role, biciclete...
Vântul se pierde în note muzicale
Pe bănci oameni de toate vârstele
Un singur gând în zeci de oameni: Trăim!

Dimineaţa...



E deja dimineaţă... privesc tavanul... mă întorc spre tine... încă dormi şi încep să te privesc.. eşti atât de liniştit...
Încep să te mângâi cu privirea ... ca şi cum m-ai simţi întinzi mâna spre mine... îmi vine să te sărut ...
Respiri profund de câteva ori şi deschizi uşor pleoapele ochiilor... ne privim... nici unul nu spune nimic... stăm aşa o vreme.... alarma sună ... încă ne privim...
Te învelesc şi te iau în braţe... îmbrăţişaţi începem o nouă zi şi încă suntem împreună...

24 mai 2010

Zeu creat de Dumnezeu

Azi fac parte din viaţa ta...
Mâine fac parte din viaţa altcuiva..
Sunt o călătoare în viaţa mea şi a altora..
Ce caut?
Îmi caut împlinirea... să ajung să fiu acel Zeu creat de Dumnezeu!

17 mai 2010

Trăznăi de gânduri...




A fost odată ca niciodată ... că de n-ar fi nu s-ar povesti...
A fost o dată şi nu de două ori.
Bine, bine, dar ce a fost? – întrebă Micul pe Mare.
Păi, se făcea că în lume existau numai figuri geometrice. Iar cercul era stăpân peste tot şi toate. Pătratul era cel care se ocupa de legiile lumii. Triunghiul era cel care avea grijă de romb şi de patrulater.
Mare, dar ce e cu povestea asta fără sens? Puţin îmi pasă mie de lumea asta! – spuse răstit Micul.
Mai, taci si asculta! Că ştiu eu ce vreau să îţi zic!
Deci toate figuriile geometrice îşi aveau un rol bine definit în lumea lor geometrică. Dar la un moment dat a apărut ceva imprevizibil. A apărut o fiinţă cu forme: şi cercuri, şi triunghiuri, şi romburi, şi patrulatere, şi avea toate figuriile geometrice. Cercul era supărat foc că nu se înţelegea apariţia acestui neînţeles, dar plin de înţeles geometric.
Da, ce era fenomenul asta? – ăla Mic curios.
Era om! ...aşa se numea.
Şi, Omul, asta a luat toate figuriile şi a creat alţi oameni. Vezi, acum poate înţelegi, de ce eu sunt Mare şi tu Mic? Omul ne-a făcut să fim atât de diferţi.

- . -




Cum să scriu ceva despre acel “ceva” din fiinţa mea care se manifestă în prezenţa ta?
E ca şi cum aş lua toţi norii în mână şi i-aş strivi,
E ca şi cum aş lua cerul şi l-aş băga în soare
– nu pot să exprim simţiri ce nu se compară cu nimic.
A explica acel “ceva” e ca şi cum te-ai forţa să ridici o stâncă...
Şi pentru ce?
Ca să se înţeleagă ce?
Ceva?
Acel “ceva” face parte şi din viaţa ta !

Concluzionez: vibrez la ceea ce e în univers şi mă iubesc!

Copil la maturitate...



Închid ochii şi mă întorc în acel moment... Buturuga... Tu şi eu faţă în faţă... Te privesc şi mă privesc în ochii tăi... Poiana e a noastră... verde peste tot... păsări ce cântă... mâini ce se ating... buze ce se întâlnesc... Vreau să spun ceva, dar mă opresc... doar observ şi mă las în prezent...
Ştiai că, alături de tine, sunt recunoscătoare că trăiesc? Mă înroşesc atât de uşor, mă intimidez, sunt fascinată de cum reacţionez. Îţi mulţumesc!

9 mai 2010

Simt cum "alunec" în alt timp atunci când vorbesc cu tine... mă simt bine în corpul meu...
degetele se plimbă pe creştetul tău..

4 mai 2010

cât timp ţi-am acordat ...


Îmi e atât de dor de tine, încât cuvintele mi se par inutile...
Ştiu că am greşit, ştiu că nu am făcut ceea ce trebuie, ştiu că prin comportamentul meu te-am îndepărtat şi îmi pare atât de rău. Nu am vrut să ne cunoaştem ca să ne facem unul pe altul să suferim. Mai bine nu ne ştiam deloc. Sincer şi din toată inima: îmi pare rău că s-a terminat în felul ăsta. Chiar nu mi-am dorit asta. Poate, tu nu dai atâta importanţă faptului că s-a terminat aşa. Poate îţi este mult mai bine fără mine în viaţa ta. Dacă este aşa, atunci ce pot spune... decăt că mă resemnez şi accept situaţia fără să îţi mai adresez vreun cuvânt. Dacă o să mă mai gândesc la tine, asta ştiu că se va întâmpla, eşti departe, dar atât de aproape, faci parte din mine, aceea parte pe care trebuie să mi-o înţeleg.
Ai grijă de tine! Meriţi tot ce e mai bun!
Iar dacă vreodată... dacă te-ai întrebat cât timp ţi-am acordat ...

Ştii tu, oare, cât timp îţi acord?


Desculţă, prin iarbă, mă plimb prin Marea Verde a ierbii...
mirosul florilor copacilor se simte atât de puternic...
păsările comunică între ele sau poate şi cu mine...
vântul adie uşor...
Plutesc pe Marea Verde...
păsările mă ajută să intru în alta lume...
umplu golul din mine cu natura.
Eşti departe, dar atât de aproape...
Eşti în mine.
Nu ştiu pentru căt timp.
Dragostea doare!
un cocoş se aude în depărtare...