16 iunie 2010

Îmbrăţişând prezentul



Lângă tine respir iubire
Tu cu mine creeam dorinţa
Împreună suntem clepsidra
Întâmpinăm marea cu braţele deschise
Ne unim într-un sărut
Picioarele sunt pe pământ
Sufletele se ating doar printr-un singur gând!

Liniştea se lasă şi te privesc zâmbind
Ai adormit atât de curând...
Te iau în braţe
Te simt respirând într-un somn dulce de vară...
Pe curând!

13 iunie 2010

sunt o rotiţă ce ajută la funcţionarea mecanismului numit viaţă.



Aseară plângeam în mine şi îţi afişam un zâmbet larg
Nu-ţi pot spune mereu ce simt
Te las să te desfăşori
Te las între oameni
Mă las pe mine în afară
Sunt doar o observatoare atentă!

Am învăţat în timp că, de fapt, nu-mi aparţine nimic şi nimeni, doar ce sunt o rotiţă ce ajută la funcţionarea mecanismului numit viaţă.

8 iunie 2010

Momente sublime din viaţa mea


















Este seară. Ciripitul păsărilor din salcâmi se aude. Lumina e difuză. El lângă mine în pat. Ne îmbrăţişăm. Îi simt mirosul. Inima se inundă de o căldură. Închid ochii. Nu mai sunt doar eu. Este şi el. Începem să ne atingem buzele.
Ador când mă sărută pe ochi şi pe frunte. Îmi place să-i ating genele lungi. Mă simt atât de bine că respirăm acelaşi aer în aceeaşi încăpere. Cearşeaful mă îmbrăţişează şi el. Pereţii sunt prietenii noştrii muţi. Încep să plâng. Îl privesc şi nu mă satur. Are nişte ochi mari şi atât de expresivi. Ce norocoasă sunt! Rar mă simt una în tot şi tot în una. Lacrimile curg... şi întreaga-mi fiinţă este în nefiinţă... Nu mai sunt om, nu mai sunt eu cea pe care o cunosc, nu mai sunt nimic din ce am părut că sunt pentru mine... Sunt ceea ce nu pot să spun ca om unui alt om. Doar sunt pe un alt tărâm, graţie unui moment oportun.

4 iunie 2010

Pentru un El ce a vrut să devină un alt El


Sunt sigură că aştepţi un răspuns de la mine. Ştiu că-l aştepţi de ceva vreme, dar efectiv nu am putut reacţiona. Timpul s-a oprit pentru câteva clipe. Simţeam că nu mai am aer şi chiar dacă eram în staţie aşteptând un autobuz, de fapt nu eram acolo...
Ai ales să ai drumul tău. Precum spunea cineva: viaţa e ca şi o călătorie cu trenul. Şi în compartimentul tău urcă oameni şi oameni. Unii se dau jos la prima staţie, alţii poate coboară la a doua sau a treia staţie, doar foarte puţini călătoresc până la capătul călătoriei alături de tine. Ai ales să cobori. Este alegerea ta şi ţi-o respect. Nu neg că m-a uimit, cu toate că ai dat toate semnele că o vei face.
Îţi mulţumesc pentru timpul petrecut împreună!
Ca idee: dacă voi inventa călătoria în timp, cu siguranta ţi-aş acorda mai mult timp din timp în timp.

3 iunie 2010

Azi, ce mai e?


Explozii mii în suflet
Dans de frunze în copaci
Privire pătrunzătoare
Atingeri de inimi
Zâmbete
Comunicarea capătă forma de energie

Te privesc a nu ştiu câta oară şi nu mă satur, şi asta pentru că încă nu îmi vine să cred că ai aceeaşi vibraţie cu a mea. Ne cunoaştem de puţin timp, ceea ce mă determină să cred că, de fapt, timpul nu are nici o valoare, ci doar e o formă de a măsura... dar, ce să măsor? Ceea ce simt? Cum naiba să măsori nemăsurabilul? Dacă în clipele alea când sunt eu cu tu şi devenim noi în E=mc²  mi-ai privi sufletul şi ţi-ai da seama de realitatea irealităţii.