30 august 2010

Facerea de bine e futere de mamă!

Mă gândesc de ceva zile să scriu despre "prieteni" care la nevoie se cunosc… şi atunci se dau "loviţi".
Ora cea mai întunecată este cea dinainatea răsăritului... Cam aşa este!
Sunt la mijlocul vieţii mele (asta în caz că nu se descoperă nemurirea), şi pot spune că au fost multe momente în care am crezut că am prieteni pe care mă pot baza. Dar... nu a fost să fie aşa... Fiecare îşi urmăreşte interesul. Pare logic, doar trăim în criză... Şi o criză nu numai economică, ci chiar criza şi crize de personalitate.
Mă uimeşte să observ că prietenul de azi e de fapt duşmanul de mâine. Şi e adevarată vorba aia: "fereşte-mă Doamne de prieteni, că de duşmani am eu grijă". Sau şi mai bună este: "Tine-ţi prietenii aproape şi duşmanii chiar mai aproape".
Ideea e: oamenii sunt oameni, înainte de a avea un prieten, trebuie să înţelegi că acea persoană are slăbiciuni, vicii, ca orice om... e bine să poţi vorbi orice cu un "prieten adevărat", însă exista limită la toate, nu poţi avea încredere totală în nimeni... sunt lucruri mult prea personale să le încredinţezi în altcineva...
Am învăţat că prieteniile nu se testează, încrederea se câştigă în timp şi că încrederea se poate pierde într-o clipă...
Clar este că nu îmi mai doresc prieteni! -  pentru că mi-am dat seama că, "costurile au depăşit mereu beneficiile"... aşa că: dacă te-ai gandit o clipă că putem fi prieteni mai bine uită acest gând.
Prefer să rămân un observator atent şi detaşat la "prieteni"... şi să îmi văd de treaba mea.
Orice şut în fund e o mişcare dubioasă înainte.
O zi faină!

21 august 2010

"Cocoşul roşu"

Mă simt bine. Sunt liniştită.Cu toate că este foarte cald, aproape că mă sufoc cu aerul fierbinte, sufletul îmi şopteşte:"E de bine! E o zi minunată! Ai încredere în mine! Niciodată nu te-am dezamăgit."
Intru pe poartă şi mă uit după camion. Ea îmi spune: "Nu mai e" Oftez. Îmi pare rău că s-a întâmplat aşa, dar îmi zic în sine-mi: aşa a fost să fie!.
Ea se duce la "treaba" ei şi eu caut "Cocoşul Roşu."
Îmi e foame, teribil de foame. Găsesc "Cocoşul". O autoservire. Îmi iau tava şi privesc la alimente. Nu aş mai mânca nimic. Aş bea doar un suc, dar totuşi îmi trebuie şi hrană. Încep să aleg: o salată de crudităţi, piept de pui (o bucată, nu două - cât era porţia), două chifle, ... ajung la casă. Un domn cu faţa blândă îmi zâmbeşte. Îi cer un Sprite. Zâmbind îmi sugerează să iau o limonadă preparată natural, astfel scutind şi 1 leu.
Îmi vine, mie, rândul să zâmbesc... şi cer două limonade. Mă uit în stânga mea şi văd vitrina cu dulciuri. Aleg o amandină - prajitura preferată din copilărie. Îl întreb pe domnul blând, cu faţa toată un zâmbet, de o priză. Vreau să stau pe internet şi am nevoie de o priză pentru a-mi alimenta laptopul. Se rezolvă. Şi mă aşez în locul cel mai potrivit din încapere: la colţ. :)) Colţurile încăperilor întotdeauna m-au atras. De ce? Pentru că, astfel, pot observa prezenţa în neprezenţă a unor suflete la fel ca mine.
Suntem nişte creaţii superbe! Deosebirea dintre noi, sufletele, o face unicitatea fiecăruia dintre noi. Toţi suntem UNA! Sunt UNA cu EL! Cu EL numit DUMNEZEU!
Sufletul din nou îmi şopteste:"Mănâncă doar cât ai nevoie, pentru a face loc şi pentru ce urmează să mai apară." Aşa şi fac. Mă opresc la timp. :)
Ea apare. Camionul l-a prins. Îi mulţumesc sufletului. O sună un El. Un El căruia îi mulţumesc neomeneşte. Şi îi mulţumesc şi, acum, când îi scriu. El, suflet de cer, a ajutat să o întâlnesc pe Ea cea de acum şi cea de mâine.
Mă ridic şi plec un pic... să mă răcoresc.
Ai avut dreptate, suflete! Mulţumesc că îmi zâmbeşti! End. Nu e end, e cu to be continued...

15 august 2010

Trăind acum şi aici

A trecut ceva vreme de când nu am mai simţit nevoia să scriu şi asta poate pentru că nu era încă momentul. Am învăţat că în viaţă e bine să ai răbdare în anumite privinţe. E ok, uneori, să reacţionezi şi la impuls, doar că, totuşi, de multe ori graba strică treaba.
A scrie nu e uşor, dar nici greu. A aşterne gândurile în rânduri e ca şi cum ai vorbi cu tine însuţi. În tot acest blog am scrieri diverse - unele eseuri au fost scrise pentru persoane dragi, altele au fost pur şi simplu mesaje de la "îngeri", iar multe din ele au fost scrise doar pentru mine. Acum, realizez că de fapt nu scriu pentru nimeni altcineva, decât pentru mine. Discut cu mine, scriu pentru mine, scriu despre mine, scriu să descarc din mine şi să mă încarc cu mine...
Viaţa... Clipe... Amintiri...

De când eram o copiliţă mă întrebam care îmi e rostul în lumea asta... De multe ori îmi găseam răspunsuri. Acum realizez că fiecare clipă pe care o trăiesc prezentă îşi are un scop bine definit. Nimic nu e întâmplător! Da, cred în asta! Tot ceea ce se întâmplă, chiar dacă pentru început nu are logică, se dovedeşte într-un final continuu că are sens.
Clipele sunt mici universuri care creează universul fiinţei mele!
Cînd spun amintir,i de fapt, mint. Nimic nu e amintire. Tot ceea ce am trait sau trăiesc sau voi trăi AM MAI TRĂIT cândva, undeva! De fapt nimic nu este nou şi nimic nu va fi nou, doar ESTE! Şi ESTE aşa cum vreau şi aleg eu să fie! Trăiesc şi retrăiesc aceleaşi întâmplări, doar sub forme diferite. Ce e important? Atitudinea la ceea ce mi se întâmplă şi se întâmplă în jurul meu. Reacţia la reacţie...
Venită în această lume, sosită pe meleaguri denumite pământene mă regăsesc pe mine cea care SUNT din MINE! Te regăsesc pe TINE care faci parte din MINE! EU şi cu TINE suntem DIVIN! EU şi cu TINE suntem parte din SINE! SINE... luminiţă vie!

1 august 2010

Ţine tu luna în mâna ta....



Din nou m-am trezit numai după 2-3 ore de somn...
Se poate să nu mai dorm prea mult timp, pentru că vreau să traiesc fiecare clipă din viaţa mea.
Viaţa mea care a devenit o minune plină de minuni!
Tu, eşti o minune a vieţii mele!!!

"Ţine tu luna în mâna ta şi lasă restul în seama mea!
Ţine tu luna în mâna ta, eu te voi mângâia până când nerostit vom spune: Da!" - ascult aceste versuri de când m-am trezit până acum... Tu, dormi liniştit în pat... Încerc să fac cât mai puţină gălăgie, pentru că vreau ca măcar tu să te odihneşti. Nu mă pot abţine şi vin lângă tine în pat, mă aşez uşor şi încep să te privesc... Lacrimi îmi curg pe obraji şi sufletul îmi râde de bucurie... mulţumesc cerului, pământului, celui de Sus, celui de Jos, şi mai ales îţi mulţumesc şie că ai ales să fii lângă mine!!!
Eşti atât de frumos! Mă uit la tine şi nu mă satur, dar lacrimile încep să tot curgă, chiar şi nasul :), şi mă retrag uşor, tocmai pentru a te lăsa să dormi în continuare. Mă ridic de lângă tine, dar nu înainte să îţi sărut ochii, obrajii, fruntea şi buzele întredeschise...
Sunt din nou pe terasă... am laptopul în faţă şi încep să scriu. Ştiu că a trecut multă vreme de când nu am mai scris. S-au petrecut prea multe în prea scurt timp în viaţa mea, în viaţa noastră, dar: e de bine!
Totul e de bine când primesc iubire de la tine, asta mă face să îţi ofer şi eu iubire...

"Ştiu că nu ma aseamăn
Cu sufletul tău geamăn
Ştiu că nu-ţi pot oferi întregul "a iubi"
Mă simt străin şi totuşi
În înfloriri de lotuşi
În mintea mea te recompun şi încerc acum să-ţi spun

Eu te voi mângâia
Până când nerostït vom spune da."

Tatubescu patka bun! :*