22 septembrie 2010

Un fum de ţigară



Prefer să plâng în mine a nu ştiu câta oară... aşa este mai bine... Este mai bine pentru tine, pentru cei care ne înconjoară. E o lume prea tristă. Prea toţi au devenit crizaţi de la o criză financiară. Ce chestie! Banii duc la nefericire. Nu mai poţi să fii fericit când nu ai bani. Fericirea ţine de bani. Ce idioţenie!
Azi, am realizat din nou că oamenii sunt impresionaţi de superficialitate. Originalitatea, naturaleţea sunt chestii pe care nu şi le permite oricine. De fapt nu îşi mai doreşte nimeni să fie original. E mai bine în turmă. Se merge cu valul, în turmă. E mult mai simplu să faci cum fac majoritatea. E mai comod aşa.
O bancă, leagăne, luna printre frunzele copacilor, picioare atârnând în gol, gânduri ce se îndreaptă către viitor, corp ce simte vântul adiind uşor pe obraji, suflet ce tresaltă la fiecare mic glas a acelor pitici ce se joacă şah.
E totul atât de viu, şi în acelaşi timp pare atât de fără grai în trai.

Câinii latră unii la alţii, oamenii fac la fel.
E roşu la semafor. Se aşteaptă verdele.
Trecerea de pietoni face legătura dintre două drumuri paralele.
O linie, o treaptă, o altă linie şi o altă treaptă.
Ajungi acasă şi faci un duş.
Este clar plapuma te aşteaptă să te încălzească.
Ochii se închid şi sufletul îţi zboară.

21 septembrie 2010

Namaste!


Ascult noaptea şi ea mă acceptă să-i fiu martoră…
Atât de linişte.
Tic-tac, tic-tac.. ceas ce nu se opreşte decât atunci când bateria îşi termină energia…
Mă termin şi eu pe aceată zi şi mă duc într-un somn adânc să îmi încarc bateriile…
Noapte bună, suflete!
Oriunde eşti şi orice faci să nu uiţi că respirăm acelaşi aer!

19 septembrie 2010

Ploaia ce limpezeşte mintea



Într-adevăr toamna şi-a făcut apariţia.
Frunzele copacilor se desprind de crengile copacilor dansând printre picăturile mari de ploaie.
Ploaia curăţă pământul. Îmi place să mă plimb prin ploaie...şi astfel fac un duş rece de la natură. Castenele cad şi ele, ghindele la fel. Totul se curăţă. Se limpezesc chiar şi gândurile cele negre ale minţii omeneşti.
Tocmai ce am sosit de la o piesă de teatru: "Livada de vişini" a lui Cehov în regia lui Felix Alexa. Superbă piesă! Talentul actorilor de a se transpune în pielea personajului a făcut o sală plină să amuţească şi la final aplauzele să fie de neoprit.
Când eşti la teatru, eşti rupt de viaţa ta. Actorii sunt magicieni! Transformă realitatea vieţii spectatorului în realitatea piesei jucate. Uneori avem nevoie să ne conectăm şi la alte realităţi, poate doar pentru diversitate sau poate doar pentru a realiza că unii dintre noi (actorii, artiştii) au venit pe pământ să ne înveţe prin exprimarea harului lor că viaţa e o scenă imensă, unde îţi poţi juca rolul putând să-ţi exprimi emoţiile, sentimentele, trăirile. E minunat să trăieşti la maxim fiecare clipă. Te simţi un regizor, actor, spectator şi în esenţă o minune a lui Dumnezeu!

Îmi este dor de tine!




Mă gândesc la tine... mă gândesc... sper să fii bine, îmi este dor de tine!
Stropii de ploaie se lovesc de geamul ferestrei, motanul se uită la mine şi miaună, sunt aici şi tu acolo. Suntem în acelaşi univers, pe acelaşi pământ. Îmi simt sufletul cum te caută, închid ochii, întind mâinile inimii şi te strâng în braţe. Stau cu tine o vreme aşa... şi te las să dormi... Înainte de a-ţi da drumul iau o parte din mine şi din tine şi le pun împreună pe firul timpului. Mereu împreună, indiferent de loc, spatiu şi gând.
De multe ori am simţit, undeva, dincolo de mine, dincolo de dincolo, de ceea ce realitate se numeşte, că fiinţele umane sunt conectate la aceeaşi Sursă. De aia iubirea, poate, este singura care face conexiunea între noi toţi şi Sursă.
Ce minunat este când realizezi că dincolo de spaţiu, dincolo de timp, dincolo de orice crezi: EXIŞTI împreună cu TOŢI alimentându-te de la SURSA care ne face să fim UNA şi ACEEAŞI!

15 septembrie 2010

Realizări anunţate




Şi ieri, ca şi azi, a apărut soarele pe cer. Îmi aduc aminte de ieri şi mă gândesc că azi sunt ceea ce ieri nu eram. În fiecare zi mă îmbogăţesc şi realizez acest fapt şi mă face să zâmbesc.
Mergând pe stradă... am observat agitaţia gândurilor oamenilor ce treceau pe lângă mine. Graba, ochii ce priveau doar înspre direcţia locului propus de destinaţie, agitaţia corpurilor, lumini, imagini, clădiri, mobile etc. ... un univers în care trăiesc şi cu toate acestea îmi dau seama că am universul meu.
Mă aşez la o masă şi în faţa mea stă o tipă care-mi spune ce grea e viaţa în România. Nu este prima care-mi spune că îşi doreşte să plece în străinătate. Acolo, crezând că, este totul altfel. Da! Nu neg, dar nici nu sunt de acord. Este bine, numai atunci, când tu te simţi bine cu tine. Acum, depinde de sistemul tău de valori. Ce îţi doreşti de la viaţa asta? Vrei bani? Vrei lux? Vrei recunoaşterea cunoştiinţelor tale? Vrei familie? Vrei faimă? Vrei şi iar vrei? Mereu cerem. Şi când nu ni se dă ceea ce credem că avem nevoie ne supărăm şi plecăm spre alte ţinuturi. Amuzant! Nu spun că nici eu nu am gândit aşa. Am căutat şi eu în altă parte norocul. Ce am găsit? M-am regăsit tot pe mine cu ceea ce eram. Acum sunt în România. Şi cu toate că e criză şi toate par a merge rău, culmea, sunt: fericită! Vai! Unii spun că sunt cu, capul în nori. So what? Da. Sunt în nori. Sunt cu ochii la cer şi cu picioarele pe pământ. Sunt aici. Sunt acum. Şi, clar, nu întâmplător. Vorbe, vorbe... Da.
Tipa din faţa mea vorbeşte şi iar vorbeşte. O las să vorbească. O las să gândească cum vrea ea. O ascult. Îmi dau seama, din ceea ce spune, că îşi doreşte să îşi poată face meseria aici şi să fie aici bine plătită. Foarte corect. Dar, oare, chiar îşi doreşte să muncească? Nu ştiu. Alegerea îi aparţine ei... ce să facă cu viaţa sa. Îi doresc succes în drumul său!
Nu durează mult timp şi apare un tip. La aceeaşi masă tipa de mai devreme şi bărbatul. Încep discutii despre una - alta. Ea bea o bere, el bea ceva non alcool. S-au inversat rolurile. Femeile beau acum alcool şi bărbaţii beau băutura fără alcool... la masa asta rotundă. În faţa terasei este o biserică. Unii se închină, alţii se fac că se închină, şi alţii trec pur şi simplu pe lângă. Un cerşător cere insistent domnului să-l ajute. Da. Se cere ajutorul. A devenit o rugă zilnică: "Vreau! Dă-mi! Ajută-mă!" :) Nu ştiu cum se face, dar tot mai mulţi oameni nu mai au încredere în ei: că POT. Toţi putem, ideea e să şi vrem. Eu vreau şi am! Când vrei ceva cu toată fiinţa ta este imposbil să nu primeşti. Plăteşti un preţ, aşa ăa mare grijă ce îţi doreşti. Oricum ar fi lectiile tot le înveţi. Mai devreme, mai târziu, toate la timpul său. Cerul a început să se lumineze, păsările să cânte, motanul e la fereastră atent, "maşinile" pornesc pe drum/drumuri.
O zi minunată! Minuni sunt la tot pasul. Mulţumesc!

13 septembrie 2010

Cu sufletul plin de dorinţă îmi continui călătoria


Razele soarelui îşi fac loc printre nori. Motanul alb este aşezat pe pervazul ferestrei privind curios în jur. Firul fumului beţişorului parfumat îmi trece prin faţa ochiilor, iar cu toate că sunt aici şi tu acolo, te ţin totuşi de mână.
Un capitol nou încep să scriu începând cu clipa de acum, timpul fiindu-mi stiloul, cerneala fiindu-mi gândurile, iar peniţa este cea care impregnează pe file în cartea vieţii mele.
Cu sufletul plin de dorinţă îmi continui călătoria.
Drum bun şi ţie!

9 septembrie 2010

A? Ai spus ceva?



Sunet lung. - Da.
Sunetul dispare. - Nu.
Cuc! Cuc! Cuc! - urechi desfundate. :)
Oameni, muzică rock, zumzetul vocilor, ciocnire de sticle.
Privesc. Aud doar cu o ureche.
Realizez că e bine, uneori, să nu auzi. Te obligă să îţi ascuţi alte simţuri.
Urmăresc buzele cum se mişcă...
E concert al tăcerii!

5 septembrie 2010

Banii nu aduc fericirea, dar o întreţin...

Ce proverb bun! Oare?
De când am realizat valoarea banilor pentru societate am început să am ceva împotriva banilor. Ani de zile mi-am zis că eu nu am nevoie de bani şi mă pot descurca şi fără ei. Şi cam aşa s-a şi întâmplat. Au fost alţii, apropiaţi mie, care s-au preocupat de problema asta. Este "problemă" să nu ai bani, că altfel nu îţi poţi permite nimic.
Aşa e...
Mă gândesc la câteva persoane pe care le-am întâlnit până acum în "călătoria mea" care ar face orice să aibă bani. Când zic "orice", de fapt dau răspunsul lor la întrebarea mea: "Ce ai face, X,Y etc., dacă ai câştiga o sumă foarte mare de bani?" Răspunsul primit:"Orice!"
Ce să înţeleg, eu, prin "orice"? E un răspuns vag. Şi, tocmai, de aceea am început să studiez comportamentul şi acţiunile celor "întrebaţi".
Am observat că fac compromisuri ce le afectează fiinţa interioară, dar, cică, se scot prin afişarea fiinţei exterioare.
De câte ori nu ai văzut oameni care au bani (oameni care-şi permit să-şi ia chiar orice le trece prin cap) pe care dacă îi priveşti direct în ochi ai impresia că plâng???
Mie mi s-a întâmplat de câteva ori să fiu atentă la "bucuria din exterior" (maşini scumpe, bijuterii preţioase, haine trendy, machiaje de firmă, telefoane mobile performante, accesorii la modă etc.) şi când "priveam" dincolo de "aparenţe" să sesisez dorinţe aprige precum: vreau să fiu iubit/ă!, vreau să fiu apreciat/ă!, vreau să fiu respectat/ă!, vreau să fiu admirat/ă!, vreau să ies în evidenţă!, vreau recunoaşterea "eforturilor" mele!, vreau ceea ce mi-am dorit şi nu au avut ai mei să îmi ofere! etc.). Trist!
De multe ori mă minunez de nebunia gândurilor şi de dorinţele pentru "putere"...
Ce se întâmplă cu viaţa mea este alegerea mea!
Ce se întâmplă în viaţa ta este răspunsul corespunzător propriilor tale nevoi. Şi, acum, ai grijă la ceea ce îţi doreşti, că ţi se poate îndeplini. Sigur se îndeplineşte, dar, oare, ştii ce îţi doreşti?

Orice este POSIBIL mai ales IMPOSIBILUL!



Au fost persoane în viaţa mea care m-au intrebat: "Sabina, regreţi trecutul?"
Nu ştiu sigur dacă le-am răspuns tuturor, pentru că de multe ori evit să vorbesc despre mine, şi asta poate şi pentru că "ceilalţi" preferă să fie ascultaţi.
Acum, am să îmi răspund mie şi aşa poate şi altor curioşi. :)
Nu regret nimic din ceea ce s-a întâmplat în trecut.
Realizez că dacă nu ar fi existat în trecutul meu: faptele, întâmplările, oamenii pe care i-am cunoscut, locurile pe care le-am vizitat, cărţile pe care le-am citit, relaţiile pe care le-am avut, părinţii pe care îi am, fraţii, cumnatele, nepoţii, şcolile pe care le-am absolvit, cursurile la care am participat, job-urile pe care le-am avut  etc. nu aş fi fost nimic din ceea ce sunt acum. Şi mă accept aşa cum sunt. Nu-s o perfecţiune, ci doar o minune, "minunea lui Dumnezeu" - cum spunea cineva odată despre orice fiinţă umană.
Mulţumesc pe aceasta cale trecutului meu (cu tot ce a fost implicat în el) şi îmi mulţumesc mie că, mi-am dat voie, am ales să cred în: Orice este POSIBIL mai ales IMPOSIBILUL!

2 septembrie 2010

La răscruce de "drumuri"



O dimineaţă ca oricare alta, aş putea zice... Poate că unii oameni dorm, alţii deja muncesc, alţii îşi beau cafeaua, şi, na', fiecare alege să facă ce vrea şi ce consideră că-i mai bine pentru ei... Eu aleg să scriu. :)
Da, mereu scrisul m-a ajutat să îmi clarific gândurile.
Mai devreme citeam despre consiliere psihologică... şi, acum, am făcut o pauză de inspiraţie în rânduri din gânduri... şi astfel mi-am adus aminte de vremea când eram de vreo 5 ani şi mă gândeam ( pe atunci ) ce îmi doresc să fiu când o să fiu mare. Şi prima data mi-am dorit să fiu cosmonaut, dar mama sau cineva "important" din mediul meu de atunci mi-a zis că a fi cosmonaut e cam greu pentru o fată, chiar şi pentru un băiat. Şi ţin minte că am reflectat, eu, pentru o perioadă şi mi-am schimbat meseria :) şi am zis că mă fac Doctor, dar nu orice doctor, ci doctor de suflete. Apoi am mai crescut un pic şi, deja, de pe la 6-7 ani ştiam sigur că am să devin actriţă apărând pe micile şi marile ecrane. Dar până acum nu am ajuns nici una din "meseriile" mele. Pentru a fi cosmaunt, clar acum poate fi cam târziu, doctor de suflete încă mai am sanse, iar actor sunt deja pe marea scenă a vieţii. :)
Consider că cel mai important în viaţă este să ai vise, nu doar un vis, ci vise, pe care să ţi le doreşti cu toată fiinţa să le îndeplineşti. Iar, eu pot spune că mi-am îndeplinit multe din visele "propuse, apărute" şi în vise şi în realitatea conştientă. Ceea ce m-a ajutat cel mai mult în îndeplinirea "viselor" a fost să fiu curioasă, de fapt foarte curioasă. Apropo de curiozitate o să dau un exemplu:
De ceva ani, poate de când aveam chiar vreo 7 ani... prietena mea, cea mai buna (de atunci), era de etnie romă, mi-am dorit să învăţ limba ţigănească şi să trăiesc în şatră pentru o perioadă. Limba o înţeleg cât de cât, de trăit în şatră încă nu am reuşit, poate şi pentru că deja sunt cam pe cale de dispariţie, dar în schimb am socializat şi încă mai socializez cu cei din etnia romă. Acum 3 zile călătoream cu autobuzul în oraşul în care locuiesc acum. Şi în autobuz erau 3 femei şi 2 bărbaţi rrommi care vorbeau în limba lor. Se agitau, aveai impresia că se ceartă... Eram atentă la ei şi, în acelaşi timp, atentă la ceilalţi călători din autobuz. Rromi erau naturali, iar ceilalţi călători de origine română sau dacică :) erau iritaţi. La o oprire urcă în autobuz controlorii. Îi controlează pe toţi ceilalţi călători, exceptând rromii. Curios! Bineînţeles că nu mă abţin şi îl întreb pe unul din controlori de ce face discriminări. Controlorul foarte intrigat îmi răspunde: "lucrează la ADP şi au gratuitate la transportul în comun." M-a făcut să zâmbesc. Şi adaug: "toţi lucrează? Că văd şi copii." Controlul nervos, deja. Ce uşor se atacă unii oamenii... Şi îi spun: "înţeleg că vă este frică de ei, dar ca idee, vă rog ca data viitoare când veniţi să mă controlaţi să mă consideraţi de etnie rromă." La urmatoarea staţie controlorii au coborât bombănind.
În fine... Povestea cu rromii continuă. Întâmplarea sau chiar certitudinea a ceea ce trebuie să se întâmple continuă. Ajung în centrul oraşului şi mă aşez pe o bancă. Nu dureaza mult şi lângă mine se aşează chiar cea mai vârstnica femeie de etnie rromă din grupul din autobuz. Vorbeam la telefon şi fumam o ţigară. Închei conversaţia telefonică şi îi întind femeii o ţigară. O ia şi îmi mulţumeste. Începem să purtăm o conversaţie cu tema: "oamenii sunt răi". :) Discutăm ceva timp şi chiar îmi făcea plăcere. Adevărat că era o discrepanţă între albul tenului meu şi "bronzul" femeii, dar nu îmi păsa. Tot om e! Şi niciodată nu am făcut diferenţe de genul ăsta între oameni. Ne despărţim cu urarea: " Sigur o să ne mai întâlnim. Se întâlneşte munte cu munte, apoi om cu om." Şi, spre seară, când mă întorc acasă, la magazinul din cartier, mă întâlnesc cu doamna. :) Ne aşezăm pe o bordură de asfalt şi împart cu ea ultimele 2 ţigări. Frăţeşte. Ea una, eu una. La un moment dat mă întreabă: "auzi, măi, fătucă, dar ţie nu îţi e ruşine să stai cu una ca mine? Eu ţigancă şi tu româncă?" Zâmbesc şi îi răspund: "Nu am de ce. Chiar îmi face plăcere să fumăm o ţigară împreună." Era adevărat. Îmi face placere să vorbesc cu oameni defavorizaţi de soartă, de noroc, de societate, de mentalitate.
Cum spuneam mai devreme curiozitatea întotdeauna m-a împins să fac şi să înţeleg unele mecanisme ale gândirii umane.
Mulţumesc mie şi celor din jur că mă ajută să descopăr şi să mă descopăr!