22 octombrie 2010

Joc de cuvinte încrucişate



Am un zmeu pe care-l ţin cu putere în mână şi vântul vrea să-l conducă. Nu mă las şi îl ţin şi mai strâns. Controlez. Oare de câte ori nu am făcut asta? De câte ori nu am vrut să deţin controlul? Poate uneori doar am avut impresia că sunt cea care controlează. Dar ce înseamnă controlul? Ai situaţia în mână! Fleoşc! Hai să fim serioşi că nu ai nimic. Ai impresia că îţi aparţine. În orice moment totul poate să dispară asemenea zmeului care tocmai mi-a zburat. Acum e condus de vânt. Vântul a câştigat. Chiar a câştigat?
Vedeţi acestea sunt doar gânduri răzleţe. Mintea e plină de asemenea gânduri aiuristice. De fapt nu avem nevoie de control, ci doar de echilibru.

Tu şi eu

Eu sunt pe partea cealaltă a drumului
Tu eşti dincolo de mine şi mă priveşti
El şi ea se uită la noi
Noi ne strigăm din nou unul pe altul
- Mă auzi?
- Nu.
Auzi o voce în tine care îţi şopteşte ceva ce nu înţelegi.

Alte aberaţii de cuvinte. Oare, acum, o să urmeze partea interesantă, că doar nu citeşti degeaba. Vrei să afli ceva nou. Am să îţi ofer. Încep să negociez cu tine, după cum se observă. Şi să încep.

Au fost 2 la început, apoi s-au înmulţit. Din cei mulţi au mai dispărut câţiva, dar au apărut alţii noi. Şi tot aşa. Acum eşti şi TU aici. Şi? Şi nu e întâmplător. Păi, de ce? Păi, altfel cine avea răbdarea să citească ce am aberat până acum? Mulţumesc! :)

răsfoiri în amintiri


Povestea începe undeva în interiorul minţii mele, nu aş putea spune unde mai exact, pentru că nici eu nu ştiu. Dar ce contează este că povestea începe.
Şi cum începe o poveste? Cu: "a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti".
A fost odată ceea ce şi astăzi este.
A fost ceea ce este tot sub formă de poveste.
A fost şi va mai fi poveste.
A fost pentru ca tu să crezi ce este.
A fost mereu aşa cum este.
A fost, este şi va fi poveste.

Când ai atâtea şanse să te bucuri de ceea ce este, poţi uita că faci parte din poveste. Să trăieşti liber, să ierţi şi să iubeşti ce este face parte tot din poveste.

Te naşti dintr-o poveste, tocmai, pentru a creea o poveste. Povestea vieţii tale. Poate cineva îşi va aduce aminte de tine şi cu siguranţă va povesti despre contribuţia ta în povestea sa.

Nu îţi permiţi să fii supărat! - pentru că ai pierde tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte.

Nu sunt de aici! - spunea veveriţa ghindei
Ba, eşti de aici! - îi răspunde ghinda
Nu-s şi nu vreau! - veveriţa continuă să îşi nege existenta
Eşti! Altfel, eu, cu cine vorbesc? - insistă ghinda
Hm... Da! Cum să neg ceea ce sunt când sunt? - veveriţa îşi revine

De multe ori poate ni se întâmplă să nu ne placa ceea ce este, dar când înţelegi că ceea ce este face parte din poveste, atunci este clar că începi a deveni poveste.
Vreau să îţi aud povestea!

11 octombrie 2010

călătorie în timp

Dimineaţă. Fac cafeaua din nou foarte dulce. O bem destul de repede. Ne grăbim să mergem la ziua de naştere a tatălui meu. Ieşim din scara blocului şi ne izbeşte un aer rece de toamnă. Îmi spune de ceva calcule gospodăreşti. Trag aer rece în plămâni şi pe expiraţie spun: azi găsesc bani. Se uită la mine şi gândeşte: de-ale ei. În mintea mea încep să se rotească un amalgam de evenimente. Am învăţat să ştiu că ceea ce vine pe neaşteptate în universul meu are un sens. Ne învârtim prin supermarket să luăm ce mi-a zis mama că are nevoie. Pe lângă noi trec oameni cu gânduri, idei... Fiecare îşi are harta lui pe ziua asta. Hărţi, destinaţii, mici planete ce creează un univers din care facem toţi parte. Luăm ce e de luat şi ne îndreptăm către prima staţie, în care aşteptăm ceva timp mijlocul de transport în comun. Până să sosească 137 observ agitaţia din jur. Un om se şterge pe pantaloni de praful luat de pe cutia ce o căra soţia sa, o doamnă iese în stradă să vadă dacă vine autobuzul, ea îşi aprinde o ţigară, o maşină claxonează, un câine mare scoate capul pe geam dintr-o maşină şi se uită la noi cei din staţie, îmi aprind şi eu o ţigară... ploaia începe. Nu apuc să termin ţigara şi apare autobuzul. Ne urcăm. Este plin. Aerul este greu de respirat, dar rezist eroic. O bătrână stă pe ultimele scaune... se uită în jurul ei, dar pare să nu vadă nimic; cred că nici nu vrea. Întinde o mână pe spătarul scaunului de lângă ea şi respiră profund. Uşile se deschid şi coborâm. Fac câţiva paşi şi mă opresc în spatele unui tânăr care stătea în spatele unei femei: coadă la covrigi. Vine şi rândul meu. Îmi iau un covrig cald cu mac şi sare. Ne urcăm în următorul mijloc de transport. Un maxi-taxi ce pleacă numai când toate scaunele îi sunt pline, altfel cheia nu intră în contact. Aşteptăm ceva timp. Mai rămân două locuri libere. Noi, cei ce aşteptăm devenim puţin iritaţi, dar apar cei doi călători. Se aude zgomotul motorului şi astfel roţile încep să se învârtă pe autostradă. Roţi printre roţi, oameni printre oameni, gânduri printre gânduri, o pasăre ce zboară (ştie numai ea unde)... prefer să adorm, ceea ce şi fac. Ea citeşte rândurile tatălui meu din cartea ce i-o ducem cadou. Se vede Petrochimia. Aer de Piteşti. Coborâm. Ea trebuie să pună un plic la poştă. Când traversăm strada observ pe trecerea de pietoni un portofel. Mă aplec, îl iau şi mă uit în el. Erau banii pe care am zis că-i găsesc. Doar bani, fără acte. Zâmbesc. Ea se uită la mine şi îmi spune: "cu tine nu se poate!". Ideea e că se poate. S-a convins încă o dată că am dreptate, iar eu la fel. :)
Şi acum mă gândesc: toate au legătură! Doar să ai atenţie! Fii atent! Totul e posibil! Suntem creatori a propriei vieţi!
Acum mă gândesc că există amintiri din viitor.

P.S. Tot am fost întrebată câţi bani erau. Răspuns: 680 lei. :)

7 octombrie 2010

Închid ochii, îmi ating inima şi te simt cu mine


Atât de linişte în aer, respir armonie
Eşti lângă mine dormind
Te privesc.

................................


Când eram mică aveam un vis: îmi doream o familie fericită. Îmi doream linişte şi armonie. Acum simt că am ce am trebuie. Adevărat omul sfinţeşte locul.
Motanul începe să toarcă sub mângâierea mâinii tale.
Ştiu! Iar te întrebi de ce curg lacrimi pe obraji. Plâng pe silent. Lacrimile de multe ori pornesc din sufletul unui om când este foarte fericit!
Sunt fericită şi îţi mulţumesc!

6 octombrie 2010

Joc de litere!


Dacă ţi-aş arăta lumea probabil că ai râmane puţin stană de piatră, probabil că ţi-ai da seama că tot ceea ce faci, acum, nu are nici o valoare în lumea mea. Dar, ce rost are să îţi arăt? Când putem să ne creeăm lumea noastră! Suntem regizori. Suntem actori. Scenariul îl scriem cu fiecare clipă care trece pe firul timpului. Timpul este relativ. Noi suntem praf şi pulbere magică a unei realităţi numai de noi create. Suntem vise, suntem minţi, motoraşe ce îşi rulează programul. Suntem ceea ce vrem să fim în momentul ăsta! Tu, ce vrei să fii? Ce vrei, aia eşti! Eşti ceea ce doreşti! Eşti tot ce visezi, tot ce creezi, tot ce aspiri! Te înalţi în aer de 1000 de ori şi te renaşti în fiecare clipă, atât timp cât eşti conştient/a că eşti cu baghetă magică în mână!
Baracate, adante, echitibetiriptesa!

Astral




Jumătate ochii deschişi, privesc printre gene cerul albastru din faţa mea. Pe un nor te văd venind spre mine cu braţele larg deschise. Ai şi aripi, ai şi sunet, şi ai mai ales lumină. Mă faci să zambesc când te văd cât de liber zbori.
Sunt cer! Sunt nor! Sunt aripi! Sunt zâmbet! Sunt lumină!