26 decembrie 2011

Înainte de sărbătoare...



Din nou observ cum unii oameni din frica că ar putea rămâne singuri trec peste orgoliul personal şi fac în aşa fel încât să nu-l supere pe celălalt: "Ai dreptate, dragă!" Privirea celui care a cedat se mută undeva în pământ. Încă o dată s-a trecut cu vederea peste ceva deranjant. Şi uite aşa se adună cedare după cedare, dar e mare bucurie: Nu-s singur/ă! ...
Mă gândesc că astfel unii dintre noi devenim lipsiţi de independenţa morală tocmai pentru că alegem să fim doi până când SINGURĂTATEA E în DOI. Atât de uşurător este pentru fiecare din relaţia defectuoasă când unul din ei cu mai mult curaj rupe lantul "fericirii" cu riscul asumat ca pentru o vreme să fie singur. Singur, dar, fără a mai dori să-i umple singurătatea şi altcuiva.
E dificil să avem o relaţie armonioasă şi asta pentru că trebuie întâi să ai propria armonie, ceea ce este rar întâlnit. Dar, na' aşa e cursul vieţii: suferim, ne amăgim, ne chinuim în încercări, sperăm etc. până când vine un moment să ne apreciem întâi pe noi înşine şi apoi să ne unim viaţa cu altcineva fie şi pentru o scurtă perioadă (daca e vorba doar de chimie). Unii poate pot ajunge la ceea ce spuneam mai devreme, alţii încearcă o viaţă întreagă, fiecare cu profunzimea lui.
E plin cerul de stele în seara asta senină şi pământul înca e sufcient de darnic încât să ne ofere toate condiţiile pentru a respira fiecare prin suflul propriu existenţial.
Pe scurt am vrut să spun că ne înşelăm atât de mult în privinţa celorlalţi şi asta pentru că nu ştim, clar, când să punem punct singurătăţii în doi.

20 decembrie 2011

Respir în tine

Dacă ţi-aş descrie cerul pe care-l pictezi în sufletul meu... ţi-aş spune că norii sunt acolo unde trebuie să fie şi soarele ne luminează chipurile.
Dacă m-ai lăsa să îţi împrumut puţin pensula aş adăuga un râu pe care s-ar prelinge uşor mătasea albă...
Atât de moale, atât de fin şi atat de liniştitor este să te simt în mine.
Mă ating, te ating şi e clar că nu pot să exprim ce simt când te respir.

14 decembrie 2011

Când crezi că s-a sfârşit, de fapt de-abia a început

Un şir de întâmplări este viaţa şi noi suntem protagoniştii principali...
Contează cum reacţionăm, contează dacă realizăm că indiferent ce trăim este unic!

Cât de dor mi-a fost de tine???

Îmi este dor de tine din clipa când am realizat că ceva îmi lipseşte cu desăvârşire din mine.
Prima oară când mi-am dat seama că exişti undeva mi-am închipuit că trebuie să fii o persoană cu o privire patrunzătoare care să îmi pătrundă întreaga-mi fiinţă...
Nu ştiu când am să te întâlnesc, poate momentul acela se aproprie pentru că simt că sunt pregătită (după atâtea încercari "sentimentale") ştiu să preţuiesc ceea ce mi-ai pregătit să îmi oferi.
Am iubit de foarte multe ori şi de fiecare dată când am fost îndrăgostita eram pregătită şi pentru o dezamăgire... Poate pentru că undeva în mine simţeam că nu era ceea ce îmi trebuia cu adevărat. Dar fiecare iubire m-a completat ca pe un puzzle, de la fiecare persoană iubită m-am ales cu încă o piesă de rezistenţă pentru a-mi educa sufletul să te recunoască pentru atunci când ai te uiţi la mine şi ai să-mi spui: "Am sosit!"

Pentru momente în care nu mai sper...














Sunt momente în viaţă când realizez cât de mult contează să am rabdare şi să privesc calm tot ceea ce mi se petrece.
Sunt momente când prezenţa prietenilor este ceea ce am nevoie.
Sunt momente în care mulţumesc că pot să cânt şi să îmi placă ceea ce aud.
Sunt momente în care trupul mi se mişcă şi muzica îmi răsună în întreg trupul.
Sunt momente în care sunt singură şi îmi place asta.
Sunt momente în care îmbrăţşsarea cuiva drag mă copleşeşte.
Sunt momente calde şi momente reci şi mă definesc ca fiind o fiinţă vie.
Sunt momente din viaţa mea pe care nu le voi uita.
Simt momentul asta şi respir adânc...
Copilul din mine zâmbşste ştiind că după nori apare soarele.

22 noiembrie 2011

Sărutul sufletului

Îţi sărut sufletul, fiinţă!

Tocmai ce am realizat cât de mult îmi lipseşti ...
Mă plimb prin ceaţă... e atât de deasă...
În mine e atât de lumină, atât de multă iubire
Te-am căutat mult, ţi-am dorit prezenţa în viaţa-mi şi acum... Acum te simt, te ating, te privesc, îţi vorbesc, îmi vorbeşti şi în sfârşit ne iubim.
Iubirea înseamnă libertate pentru mine, şi tu şi eu ne-o oferim. Suntem liberi să trăim departe, dar sufletele să ne fie aproape, chiar lipite...

Îţi sărut sufletul...
Îţi ştiu gândul inimii pentru că e acelaşi gândului inimii mele...

Nu te mai întreba cum ar fi ca o dată să nu te mai ocupi de partea grea a vieţii, ci doar lasă-te ţinut pe o bucată de mătase. Mătase udă, fină, purtată de firele pârâurilor.

30 octombrie 2011

Picături de inspiraţie




Adevăratele trăiri sunt acelea care te lasă fără cuvinte.
Când nu te aştepţi să mai simţi, atunci te trezeşti cu doi ochi care te privesc direct în suflet.

am şters, am scris, iar am şters şi ...

15 septembrie 2011

Printre sunete de instrumente muzicale

Fascinant să observi cum oamenii se strâng la un loc într-un număr mare să îşi încânte sufletul cu sunete. Am fost ieri la concert la Yanni. A fost minunat! Fiecare instrument îţi sensibiliza ceva în tine. Aplauzele erau în ritmul muzicii, scaunele vibrau de la bătăiile tălpilor oamenilor, energia pozitivă transmisă de sunetele instrumentelor ne făcea pe toţi cei prezenţi să fim mai liberi şi mai împăcaţi. Luna plină de pe cer ne supraveghea cu lumina ei caldă concertul de gânduri care se linişteau cu fiecare clipă în care o coardă, o clapă, o bătaie... melodie după melodie te sensibiliza. Întodeauna mi-a plăcut muzica fără versuri, îţi dă voie astfel să îţi creezi melodia ta cu versurile tale desprinse din experienţa vieţii.

13 septembrie 2011

lacrimi şi muzică...



Când vin norii de speranţă în sufletul tău atunci simţi cum ai aripi...
Duminică am fost la concert la Alexandrina Hristov... am plâns ... vocea interpretei atingea ceva sensibil din inima mea ... Bine e sa mai şi plângi! Te răcoreşti şi te scuturi de frunzele uscate din fiinţă, doar vine toamna.
Avem multe vise de îndeplinit şi tot ce ne trece prin cap devine realizabil într-o zi, de aceea este bine să ştii clar ce îţi doreşti, cu toate că uneori viaţa te duce exact acolo unde ai de învăţat ceva.
În fiecare zi învăţăm şi ne reinventăm. Ce am fost ieri nu mai sunt azi şi tot aşa clipă de clipă ne transformăm...

3 septembrie 2011

Decizii, planuri, dar de fapt iluzii


A fost o zi cu durere fizică. Mi-au dat în sfârşit măselele de minte. Sunt mai matură, cică. :)
Atât de matură încât azi mi-am luat hotărea pentru această viaţă.
Artă! Artă! Artă! De trei ori peste cap s-a dat sufletul meu şi m-a făcut să simt tot: ARTĂ!
17 ani am studiat în şcoli... mi-a ajuns!!! De acum încolo mă aşteaptă un drum pe care am să păşesc pe fiecare nor de vis până când am să ajung să rămân o părticică din sufletul universului creator.

31 august 2011

Plăcerea de a fi pe scena vieţii


Piesele de sah se mută una câte una pe tabla de sah. Tata face o mutare, eu alta. Sah-mat! Tata e uimit că sunt strategică. E pentru prima dată când jucăm. Schimbăm jocul pentru a ne relaxa mai mult. De data asta jucăm table. Sunt atentă să nu mă fure la joc. :) Din nou se întâmplă să câştig. Privesc din când în când peştii din acvariu. Fumul de ţigară învăluie încăperea şi tata începe să îmi povestească cum aveau grijă fraţii mei de mine când eram mică. Cică eram un copil cuminte şi îmi plăcea să adorm legănată pe picioare. Mi se face somn... Cu toate că tata are chef de vorbă. Îl ascult până când adorm. Dimineaţă el pleacă.
Începe ziua, ca de obicei, verificându-mi casuţa poştală virtuală. Ştiri, muzică, discuţii etc. - mă plictisesc repede. Îmi iau chitara şi încep să repet. Degetele încă mă mai dor, dar continui. Încep să îmi iasă acordurile. Ascult Tatiana Stepa. Mă uit atentă la omul căruia i-au rămas cântecele. Ce fain transmitea această femeie. Într-adevăr o voce care va rămâne peste ani prezentă în muzica folk. Blândeţea, tristeţea şi mai ales iubirea din melodiile Tatianei mă bagă într-o stare... O rog, pe prietena mea Jiji, să îmi arate cum stă treaba cu ritmul. Tam- tam - tam - tam - Tam- tam - tam -tam... până când mă uit pe picioare şi deja m-am învineţit. :P
Şi dacă tot sunt avidă de cunoaştere începem şi o lecţie de pantomimă. Sunt surprinsă cât de multe poate transmite omul prin corp. Mersul în pantomimă, încă, mi se pare foarte greu. Las, totuşi, creierul să se obişnuiască cu informaţia. Lecţia s-a terminat. Simt nevoia să ma aşez pe canapea şi să meditez la tot ceea ce am primit.
Mă simt mai bogată. Sunt mai bogată! Mulţumesc sufletului meu că este atât de curios. Mă plimb în curcubeul fiinţei mele până când adorm.
E din nou dimineaţă şi, încă, sunt fericită.
Azi o iau de la capăt: îmi satisfac sufletul curios.

25 august 2011

Aşa am simţit atunci... să te iubesc...


O dimineaţă în care ...
Lacrimi ...
Dor...
Amintiri...
Durere în suflet...
Lacrimi...
Te iubesc!

Iubirea (aşa cum am trăit-o, eu, până acum) pentru mine a fost ...
Când auzi că ţi se spune: "Te iubesc!" e doar pentru momentul acela.
Eu, am greşit crezând că iubirea nu moare niciodată! Dar: moare. Sau, cică, se transformă.
Mulţi au fost cei care mi-au spus cât de mult, cât de bine, cât şi cât, dar au fost doar simţiri şi aberaţii de moment.
De la o vreme nu mai cred în cuvinte, chiar nu mai vreau să cred... sunt concentrată mai degrabă când mă întâlnesc cu el la ceea ce simt în trup.
Cuvintele sunt pentru cei care se lasă minţiţi frumos!
Nu am nevoie de cuvinte, nu am nevoie de dulcegării scrise, am nevoie de simţire!
Îmi eşti alături cât îţi/îmi este necesar, conştientă, fiind, că drumul continuă cu noi sau fără noi!

22 august 2011

"Aleg să fiu eu cu altcineva!"


Niciodată nu am înţeles şi nu am să îmi dau voie să înţeleg cum "dragostea" este tradusă de unii ca fiind de fapt o "afacere".
În ultima vreme se merge pe ideea să fim din ce în ce mai informaţi, să ne ştim drepturile şi să ne cunoaştem "străfundurile minţii" ... şi totuşi unii dau cu bâta în baltă cu brio. Căsătoria - celula de bază a societăţii. Fleoşc!
Când de fapt se merge clasic (se pare) pe ideea inovatoare: cum să fac bani şi să nu se înţeleagă greşit! Te căsătoreşti. Intri în rândul lumii. Şi dacă ai norocul ca partenerul să aibă şi o poziţie socială deja creată până sa apari tu în decorul vieţii sale: te numeşti un om împlinit. Ţi-ai găsit jumătatea! Din nou: fleoşc! Pietrei aruncate în balta plină cu peşte îi faci vânt de sare de 5 ori, dar la final se duce pe fundul apei scufundându-te şi pe tine odată cu ea. Pardon, scufundându-se iluziile, încă o dată, că ţi-ai găsit împlinirea cu plinul celuilalt.
Oare, cum e să iubeşti şi să nu te întrebi o secundă cât de mult te iubeşte celălalt???
Cum e să oferi fără să ceri nimic în schimb?
Cum e să trăieşti pur şi simplu trăirile tale fără să zici: NOI???
Noi? Cuvânt ce atârnă greu. Nu mai eşti tu, sunteţi voi! Haide măi, că asta e culmea!
Adică până să îl/o întâlneşti erai altcineva, acum, dintr-o dată ai căpătat altă formă socială???
Da, nu-s de acord cu o căsătorie de genul: bişniţărie! Ce bine era când te căsătoreai în faţa unui pom. Mai ştie cineva ritualul? Fără ştiri, fără invitaţi, doar tu, el şi pomul ...
Chiar trăim într-o lume a banilor? Chiar să fie o lume atât de materială încât sufletul să ne fi fost transformat într-o bancnotă de circulaţie mondială???
Apreciez la maxim când văd (rareori, adevărat ) mergând mână de mână doi oameni în vârstă. Au trecut peste toate cele "neimportante" şi au ales să fie împreună. Aia-s cu adevărat norocoşi că ştiu să îşi aprecieze sufletul!
Sufletul este plin de iubire, nu de robie!
În fine...

17 august 2011

Am avut un vis



Am visat de cînd eram copil să ajung ...
M-am văzut printre... şi sus!
Aplauze se auzeau, aplauze se aud...
Ai talent! Nu-l irosi! Munceşte!
Arta doare dacă nu o manifeşti...

Mă gândesc la copilul din mine
Sunt copilul de atunci
Sunt acum la fel pentru că el nu a crescut în armonia cerută înainte de a se naşte
Promisiunea facută cerului şi pământului încă pluteşte în aer

Apuc talentul de T cu o mână şi cu cealaltă îl apuc pe L -alentu- este mijlocul talentului care zâmbeşte voios în lumina difuză a razelor de soare ale dimineţii.
Bună dimineaţa, soare!

15 august 2011

Ce ne face umani?



Dau la o parte draperia de gânduri şi perdeaua de cuvinte şi las ca ochii să privească pe fereastră cum sufletul zboară în spaţiul nedefinit al universului.
În depărtare se văd şi alte suflete care dansează voioase printre firele timpului spaţial.
Îmi chem sufletul înapoi.
Îl cuprind cu toată fiinţa mea şi îi spun:"Bine ai venit!"

..........................................................

De câte ori nu ai plâns în tine şi ţi-ai inundat întreaga-ţi fiinţă?
De câte ori nu ai spus că renunţi la tot ceea ce înseamnă durere?
Şi de câte ori ţi-ai revenit la viaţă asemenea unei păsări phoenix?

..........................................................

De ce nu înţelegem de la bun început (de când ne conştientizăm) că suntem fiinţe minunate şi avem fiecare dintre noi un rol frumos în tot "tabloul" existenţial?
De ce nu privim în oglinda potrivită în care să ne vedem clar?
De ce spunem "pas" la paşi pe care oricum îi vom face la un moment dat?

............................................................

Îmi doresc lumină în drumul meu!
Îmi doresc atingeri de stele să pot lumina ca ele, chiar şi după mii de ani!
Îmi doresc să fim cu toţii o pasăre măiastră ce zboară printre planete şi găuri negre!
...............................................................

A fost odată ca niciodată...
Şi de n-ar fi fost....
Am fi încălecat pe o şa şi să purcedem spre inima Creaţiei.

4 august 2011

gânduri de ieri şi azi




Nu aş putea să spun cum mă simt când nu te simt
Nu aş putea descrie starea pe care o am atunci când un pas îmi urmează celălalt pas
Nu ştiu ce înseamnă sa fii departe
Nu ştiu ce înseamnă să îmi fie dor
Nu ştiu cum e să spun: Adio
Nu ştiu nimic din ceea ce nu există de fapt
Pentru că totul şi tot ce ţine de tine este în mine de la început
Iar stropii mari de lacrimi ce se preling pe obraji sunt de fapt limpeziri ale sufletului
Tu şi eu - două cheia Sol
eu şi tu - un suflet pereche
Ţine-mă de mână şi hai să păşim împreună cu aceeaşi paşi înainte, înapoi, sus şi jos ca mai apoi să ne întindem aripile şi să zburăm în golul plin.

31 iulie 2011

“Nu pot să controlez mereu ce se petrece în exterior, dar pot mereu să controlez ce se petrece în interior.”



Tocmai ce am avut o discuţie cu o prietenă dragă şi chiar dacă au trecut câteva ore de când am încheiat dialogul cu ea. încă mă mai gândesc la cele spuse...
O sa redau câteva rânduri din discuţie:

ce faci cu un copil fără bani!!!!!!!!!
Me: nu îl vreau acum
off
nu ma judeca
I: eu? ? ? ? ? ? ? ? ? ?
tu te judeci mereu

Me: întrebam dacă se poate

I: în fiecare clipă
da!
în vitro
sau adopţie

Me: hm...

I: pentru cealaltă variantă nu eşti pregătită
ştii

Me: da, încă nu sunt
dar voi fi
....

I: dar, oare, de ce ţi-a revenit tusea

Me: sunt bună la ceva din punctul tău de vedere?

I: aha!!!!!!

Me: nu mi- a revenit tusea

I: iar o iei ca judecată

Me: tocmai spuneam că am trecut de ea, că mă simt mult mai bine fizic, şi dacă tu crezi că mă mint
e interesant cum ştii tu mai multe despre mine
da, nu spun că am o viaţă superbă
e viaţă cu întâmplări
pe care nu le înţeleg sau le înţeleg mai târziu sau niciodată
înţeleg că îmi spui franc în faţă
ce e de spus
şi, da, adevărul doare
dar în acelaşi timp luminează

I: o adevăr!!!!!!!!!
POŢI Să- MI EXPLICI TERMENUL?
eu zic ignoranţă

Me: de ce m-am enervat teribil, acum?
că mă simt ameninţată?
că sunt satulă de oameni care- mi spun că nu fac nimic bine
e cineva în lumea asta care mă susţine?
da
sunt eu. Că altfel muream, dracu, demult timp
nu cer nimănui nimic
mănânc ce am
şi merg unde vreau
şi, da, copiii se cresc şi fără bani
cu dragoste

I: uită-te în Africa copii crescuţi fără bani!

Me: eu nu trăiesc în Africa, şi în România sunt atâţia copii crescuţi fără bani
....
I: dacă reciteşti ce am scris
te vei mira
ce multe ai in cap
care te întunecă
gândirea ta limpede
ceea ce am scris
a fost doar o parere
care te-a scos din minţi

Me: de fapt, ştii, ce mă enervează
că ţin extrem de mult la părerile tale

I: numai prin faptul că ai crezut că te judec

Me: şi nu e bine, că părerile mele sunt de preţ

I: dar pe mine nu mă interesează persoana ta

Me: luna asta mi- a fost din nou exrem de rău la ciclu şi am fost cât pe ce să te sun, dar am zis: nu
pot să mă fac bine şi singură

I: încăpăţânare! altă prostie
de ce să nu îmi fie bine
chiar dacă trebuie să sun un om
fie ală şi I K

Me: I, mi- ai demonstrat de atâtea ori că eşti fenomenală şi, da,  m-ai ajutat de atâtea ori
e incredibil în ce momente
şi dacă vreau să îţi mulţumesc cumva este să fac ceea ce poţi face şi tu

I: toate astea au FOST
I: de ce te mai gândeşti la trecut?
eu am uitat de mult
I: AZI ESTE O NOUA ZI ŞI NUMAI AZI EXISTĂ!
restul sunt himere.
vise
dorinţe
preocupări
când ar trebui să fim calmi

Me: ups, partea stângă a capului meu a făcut poc. În sensul că, da, am realizat încă o dată că azi e azi

I : azi
ce probleme ai?
că copii din capul tău nu sunt azi

Me: nici una

I : atunci de ce nu laşi golul să manifeste?
I : şi să accepţi tot cea ce VINE! - cu asta termin, nu am făcut altceva decât prin a te enerva, te-am adus cu gândul acasă! ai reuşit să te observi în acele momente, atât! ai reuşit să-ţi priveşti prostia în manifestare din capul tău. ATÂT! DRUM BUN MAI DEPARTE!

Me: mulţumesc!

I: ai grijă de tine
fii mai calm
părările altora nu contează de loc
nu ar trebui să reacţionăm

Me: poc şi partea dreaptă a capului

I: şi când scrii pe net
la alţii
ai foarte mare grijă la ce reacţionezi
nu te grăbi
citeşte de două ori şi nu reacţiona dacă aşa îţi vine
TE ÎNCARCI CU GÂNDURILE ALTORA ŞI NU SUNT ALE TALE!
TU, NUMAI, CREZI ŞI TRĂIEŞTI ŞI SUFERI MOMENTELE LOR DE RĂTĂCIRE!

Me: interesant, nu m-am gândit la asta niciodată

I: ŞTII
trebuia, cumva, să te atrag aici
în această discuţie să fii prezentă
altfel NU înţelegeai
nu era nimeni la tine acasă să înţeleagă

Me: m-ai enervat, ca apoi să mă calmezi cu idei iluminatorii

I: NU

Me: bine, m-am enervat singură

I: TE- AM ENERVAT SĂ VEZI CÂT DE REPEDE REACŢIONEZI
la ce? ? ? ? ? ? ? ? ? ?

Me: la o părere
mda..

I: la un gând inexistent

Me: bună strategia

I: care nu este în capul meu
nu a fost niciodată
în calm
nu am asemenea păreri
de fapt nu am păreri de loc
ACŢIONEZ
NU REACŢIONEZ
dar te las
acuma parcă eşti mai ok
pa

Me: pa pa

“Modul în care te tratează ceilalţi reprezintă karma lor. Modul în care reacţionezi tu reprezintă karma ta."

27 iulie 2011

gândind la...



Mă gândeam acum la tine, probabil te întrebi ce e cu mine şi un gând al tău m-a atins puternic în suflet.
Da! Trebuie să îţi explic ce este cu mine. Am trăit experieţe frumoase, dar şi experienţe extrem de dureroase. Mi-am promis în urmă cu ceva timp că nu am să îmi mai rostesc iubirea, ci doar am să mi-o trăiesc în mine. Adevărat că uneori privirea pe care ţi-o dăruiesc, în anumite momente, este răspunsul pe care ţi-l dau la întrebarea: "Ma iubeşti, Sabina?".
Sunt la superlativ absolut convinsă că iubirea dăruită din suflet pentru suflet face să se realizeze transformarea răului în bine unificator.
Ai răbdare cu mine! Ştiu că uneori îţi este cam greu, dar cu răbdarea treci marea de lacrimi din sufletul meu, cât şi de marea de lacrimi din sufletul tău.
Ştii tu, oare, unde putem ajunge? Îţi dau doar un indiciu: uită-te cu ochii invers - dinspre interior. Priveşte-ţi fiinţa în interior şi ascultă-ţi ritmul bătăilor fiecărei părticele ce te întregeşte ca fiinţă. Avem cu toţii acelaşi refren în melodia sufletului, şi anume: eu, tu, noi şi ei suntem toţi din acelaşi ecosistem şi trăim pentru un ţel etern să fim veşnici prin iubire de căţel. - câinii sunt printre singurele animale care îşi dedică întreaga viaţă stăpânilor şi gliei.
Superb! Drum bun, suflet rebel!

26 iulie 2011

aripi de pescăruşi...


De fiecare dată, începând cu acum trei ani, când simt că sufletul mi se sfâşie de durere apare în jurul meu un pescăruş sau chiar apar mai mulţi pescăruşi care încep a face zboruri cu adevărat acrobatice... scoţând în acelaşi timp sunete asurzitoare. Poate e semnul pe care natura mi-l dă şi prin care mă face să revin la Mine. Îmi e extrem de dor de clipele în care Eu cu Mine eram buni prieteni...
Mulţi specialişti în domeniul psihologiei şi psihiatriei ar eticheta cuvintele de mai sus prin a da un diagnostic care cel puţin ar fi depresie.
E atât de uşor să dai verdicte! Şi atât de greu să ai răbdarea necesară să înţelegi că fiinţa umană trece de-a lungul vieţii prin diferite experienţe ce-i creează diferite stări de spirit. Ce trebuie să recunoaştem este că un om de-abia se ânţelege pe el. Ca să-i ceri să înţeleagă pe alt om e deja prea mult. Maturizarea durează la unii prea mult, iar la alţii nici măcar nu există noţiunea formă gând care să-i impulsioneze să se întrebe dacă le este bine.
Clasicul "bine" la întrebarea "ce faci?" este doar un mecanism de apărare a propriei identităţi necunoscătoare a fiinţei umane.
Sunt om!... şi asta e lecţia majoră a testului final din ciclurile vieţii mele ca spirit nemuritor.

Eu şi cu Mine


Din nou eu şi cu mine suntem cei mai buni prieteni. Lui Eu îi vine să plângă de câteva minute. Mine îi opreşte lacrimile lui Eu.
Eu simt cum valuri de lacrimi se revarsă în întreg corpul. Mine strânge la un loc valurile de lacrimi şi creeaza o mare în locul inimii. Bătăile inimii o fac să reziste la suprafaţă... respirând şi expirând aerul pe care Eu şi cu Mine îi dau voie să pătrundă în trup. Eu, mă gandesc că, fără Mine nu pot trăi. Eu şi cu Mine prieteni până când viaţa trăită pe acest pământ se va sfârşi. Mine şi Eu - doi prieteni buni - la bine şi la greu în care Dumnezeu a pus ideea că harul e darul.

19 iulie 2011

Trăim vremuri ciudate...


O sticlă pluteşte pe râul Argeş. Este un pet de bere... un alt pet (tot de bere) este la nici 5 metri distanţă în spate de primul pet...
O şatră de rromi cu 2 căruţe şi 4 cai (3 cai maro şi 1 alb - legaţi de picioarele din faţă) este "parcată" pe malul răului Argeş, imediat sub podul Viilor.
Un bărbat pescuieşte în picioare la 150 metri distanta de şatră.
Pe peretele de beton al râului se face reclamă scris mare cu vopsea albă la site-ul www.nelimitat.com...
5 copii (baieţi şi fete) mănâncă zarzăre dintr-un zarzăr.
Pescarul îşi mută locul mai aproape de rromii nomazi. Se spune că ţiganii (rromi) au noroc... poate aşa pescarul va avea şansa să prindă suficienţi peşti cât să asigure masa de seară a familiei sale.
Un cal cade la pământ şi începe să-şi scarpine spinarea de iarbă. Un alt cal îi urmează exemplul.
Pescarul se aproprie tot mai mult de sălaşul portabil al rromilor. A ajuns aproape sub pod fiind inconjurat de o insuliţă de papură. Nu are răbdare şi îşi strânge uneltele ... şi pleacă.
De fapt, observ, că face parte din şatră. Dezamăgit se urcă într-o căruţă.
De după copaci apare un bărbat îmbracat sărăcăcios cu o găleată în mână. Se îndreaptă spre râu... ia apă din râu şi invită cal după cal să se adape.
Este ora 20:00. Soarele e încă pe cer încălzind, parcă, prea puternic.
Sunt în interiorul unui Mall aşezată la o masă rotundă cu 2 scaune. În jurul meu se aud: pahare lovindu-se unele de altele, doape ale sticlelor sărind, plecăituri, ţipetele vesele şi în acelaşi timp îngrozite ale copiilor din spaţiul de joacă, cuvinte rostite > sunete + voci pe mai multe tonuri... zumzet total şi continuu. Muzica din boxele încăperii de-abia se aude. Probabil e doar zgomotul de fond. Se aud în schimb foarte clar reclamele la diverse reduceri din hipermarket (se dă special volumul mai tare).
Mi-am dorit odată să aud ce gândesc oamenii. Este pentru prima dată când nu vreau deloc asta.
Este un somn lung şi oamenii par a avea doar vise lucide.
Ce modă a mai apărut: să socializezi într-un Mall! Ai de toate într-un astfel de loc: mâncare, băutură, Casino, bănci, spaţiu de joacă pentru copii, cinema (3D), spaşii special amenajate din care poţi cumpăra de la un fir de aţă până la o casă, aer condiţionat şi ai curăţenie în jur. Mall-ul este un spatiu suficient de mare cât să încapă lejer cel puţin 1000 de oameni.
A veni la Mall e o chestie!
Nu oricine îşi permite. Clar e musai să ai un venit/salariu mediu pe economie să ai ocazia să intri pe uşa "Sesam, deschide-te!" - şi se deschide cum numai ai reflectată imaginea fizică în suprafaţa uşii Mall-ului. Feng shui!
Doi pescăruşi îmi atrag atenţia. Sunt atentă la aripile lor. Sunt liberi! - cosntrânşi şi ei uneori de natură sau poate chiar şi de natura umană. Şi totuşi în cea mai mare parte a timpului din viaţă lor zboară unde au chef.
A alege să fii un om liber, înseamnă să ai "libertatea" de a produce puţin, dar a consuma mult... Oare?

1 iulie 2011

demult, aproape şi cică departe


Nu ştiu dacă acum gândesc ceea ce scriu..efectiv scriu şi nu ştiu ce cuvinte o să aştern în acest document. Mă gândesc la ea.. la iubire.. mă gândesc la ceea ce cred eu că mă face să trăiesc cu adevărat..
Nu am nimic acum..sau mai degrabă aşa simt că nu am..mă simt de parcă aş fi pe cer înconjurată de mulţi nori şi îngeri..sunt, eu, un înger? Nu. Şi dacă aş fi .. ar fi doar în imaginaţia mea… câtă imaginaţie pot să am…sau poate nu am deloc…negaţii şi afirmaţii care-mi umplu mintea…
Încă nu simt că trăiesc cum trăiesc ceilalţi..parcă e de ajuns să respir adânc şi să mă satur.. Sau e de ajuns să simt căldura unui alt trup..să simt cum cineva se joacă în părul meu..privind cu dragoste spre mine…
Ce e în jurul meu? Ce se petrece cu mine? Ce sunt toate astea care, cică, fac parte din viaţa mea? Am impresia că nu-s nimic… că e doar un teatru şi toate cele sunt decorurile.. dar, de ce, eu, aici? Doamne, dacă exişti şi chiar faci ca luminiţa aceea din mine să fie vie, te rog, te rog mult, dar mult de tot, arată-mi pe ce drum să apuc.. să am un rost..să înţeleg decorurile, să facă parte din viaţa mea… Nu ştiu.. efectiv vreau să simt că traiesc.. da, ştiu: deja traiesc, dar ţi-am zis cum… e de ajuns să iubesc şi să simt iubire .. Oare asta să fie calea mea? Să dezvolt iubire? Să-i fac pe oameni învăţaţi în cele ale iubirii? Ar fi ireal şi nespus de magnific... dar, totuşi, trăiesc pe o scenă în care decorurile sunt mai importante decât însăşi fiinţa.. sau poate aşa văd eu.. poate am alţi ochi, care privesc în altă direcţie..şi recunosc cel mai adesea prefer să privesc spre cer…să văd luna, norii şi stelele.
Unde sunt? Şi de ce simt că încă nu m-am născut ca să trăiesc ca pământean pe acest glob, în acest loc, care ridicol.. îl văd ca un circ?!


nu ştiu... e exact ce simt
şi, crede-mă, că am avut lacrimi în ochi când am scris
nu ştiu ce se va întâmpla cu mine
efectiv nu ştiu
îmi simt sufletul fericit, dar atat de trist când privesc la "decoruri”
încă nu-s o fiinţă socială şi, crede-mă, nici nu vreau
dar cred că nu-s întreagă.. că simt că nu fac parte din decor
offf
scuze
faza e că nu mă simt varză, simt doar ca nu fac faţă a ceea ce mă înconjoară
nu e mediul meu
chiar nu ştiu ce se întâmplă cu mine
ştii mi se întâmplă lucruri ciudate
într-o zi am descoperit că ştiu ce gândesc alţii
în altă zi am descoperit că pot lua dureri de cap sau alte dureri
în altă zi că mi se lipesc linguri şi furculite sau orice metal de mine
da.. ştiu ciudat sau poate atât de normal
ceea ce simţi şi tu de atatea, ori când vorbeşti cu mine
este că ai o stare de bine
da, şi asta am observat e ceva în mine care creeaza stare de bine altora
chiar dacă nu am un fundament serios
dar ceva în mine..ceva mic..neexplicabil face ca ceilalţi să-l simtă
şi să se bucure de el
logic ceea ce mă face să mă simt fericită

acum, mai mult ca nicodată, ştiu că am apărut cu un sens
şi aş vrea să cred că e adevărat
că am venit pe lume cu un dar şi acela e să iubesc..să fac ca ceilalţi să se iubească pe ei înşişi
şi să se răspândească acest sentiment ca seminţele purtate de vânt
aberez... sorry
nu spun că m-am schimbat, ci doar că mi s-a accentuat acea stare care o simţeam de copil
că vreau linişte în jur.. vreau să respirăm cu toţii şi să simţim acel aer pompat până în măduva oaselor
mda...
ştai că acum chiar că nu ştiu ce scriu
cred că din câte ţi-ai dat seama este că mereu am fost în căutari şi încă mai sunt
caut şi iar caut
parcă ştiu că există o comoară
şi o voi găsi şi o voi împărţi
voi da bucată cu bucată până când ea nu se va termina niciodată
tocmai pentru că e suficient să ai esenţă
off
ce e viaţa?
Un mister?
da..poate
ce e viaţa? - se întreabă Sabina şi răspunde:  e însăşi şansa noastră de a ne simţi desăvârşiti. Esenţa supremă! acel - şi + care fac un = şi un TOT
un TOT în TOATE care le ştim şi tot credem că le descoperim
dar ele sunt atât de demult timp în noi...pentru că TOT a fost de la început şi TOT va fi mereu
dar, din pacate, suntem uneori atât de orbi
ce sunt lucrurile materiale, ce e tehnologia?
ce sunt toate astea?
tot ce e în jurul nostru?
sunt părticele din TOT
off
da, chiar că am terminat filosofie


09.11.2006

Ce simt acum? Simt o linişte, dar în acelaşi timp o furtună de sentimente. Ceva mă nemulţumeşte şi nu ştiu exact ce…
Cum e viaţa mea acum? În aşteptare..se pare că e un cumul de cunoaştere.. nu ştiu exact de unde să încep şi unde să mă termin. Acumulez, descopăr, redescopăr şi nu mă satur.. sau, ba da, încep să mă satur, dar undeva în mine e ceva mic care-mi spune: Continuă! Nu vreau să mă opresc aici, vreau din ce în ce mai mult.. vreau să intru şi mai mult în cerc..vreau să fiu în mijlocul cercului, cunoscând ficare cerc din cerc..până ajung la punctul cercului.

28 aprilie 2011

Privire în sufletul tău


Încerc să îmi stăpânesc emoţiile...
Privirea mi-o ascund, cu toate că întreaga-mi fiinţă...
Tremură în interiorul meu o multitudine de sentimente...
Pun apa la încălzit ca să te servesc cu un ceai de fructe...
Mă refuzi. Nu e ceaiul potrivit. Las ochii să privească cana...

Îţi ofer o cană goală şi un degetar... cadou de Paşti...

Mă sprijin de bibliotecă şi te privesc...
Te îndrepţi către mine oferindu-mi un sărut părintesc pe frunte...
Mulţumesc!

Mă iei în braţe şi îmi stăpânesc inima să bată mai uşor...
Piept în piept! Căldură. Siguranţa că nu am pierdut de fapt nimic.
Eşti aici!

Facem o plimbare printre oameni. Stau la o distanţă de 40 cm...
Te privesc când nu mă priveşti.
Te asiguri că sunt bine când mă prefac că nu-s atentă.
Pas după pas până când ne aşezăm să mâncăm o salată.

Nu îmi e foame. Nu îţi e foame. Tăcere... Lumina soarelui...

Din nou paşi şi tăcerea se rupe: " Te-am dezgropat.[...] Te las să zbori!"
Cuvintele tale încă îmi răsună în cap...

Sărut părintesc. Lecţie de viaţă!

Mulţumesc!

Maşina în care eşti se îndepărtează de mine. Rămân uitandu-mă...
Ai plecat!

Obrajii îmi ard.

Ai plecat, oare? Îmi ating inima şi te simt...

Drum bun, suflete!

23 aprilie 2011

Am aflat...


Visele sunt tot ce mi-au rămas...
Un cer senin aş vrea să fii ... fără nori...
Ai rămas în sufletul meu atât de adânc.

Ce îţi pasă ţie că eu am rămas acolo? Paşii tăi înaintează în astă călătorie numita viaţă şi bine faci. Ai iubit mereu clipa! Prezent!
Am învăţat de la tine că cel mai important om de pe acest pământ eşti chiar tu! Eşti fiinţa cea mai importantă! Binele învinge întotdeauna! Ce fericre!
Tot ceea ce începe are un sfârşit! De reţinut asta!
Începuturile sunt cele mai frumoase pentru că ne surprind! Necunoscutul ne sperie, dar în acelaşi timp ne trezeşte curiozitatea. Suntem maimuţe curioase! Căutam o viaţă întreagă banana coaptă care să ne aline foamea de iubire...

16 aprilie 2011

Tot ce am iubit a fost...


Preţuim cu adevărat "ceva" atunci când am pierdut.
Iubirea întodeauna doare la un moment dat. Toate bune şi frumoase la început, dar apoi vine un timp când relaţia păşeşte pe teritoriul obişnuinţei şi ai impresia că vrei altceva. Dar de fapt acel altceva e doar o iluzie. Se spune că tot ceea ce avem nevoie este acum şi aici. Dacă laşi mintea şi gânduri-dorinţă la o parte şi îţi asculţi inima eşti un om împăcat cu tine. Pe celălalt pe care-l întâlneşti nu este întâmplător să-l ai alături. Călătoria vietii este lungă sau scurtă, destinaţia nu o ştie nimeni chiar dacă mulţi dau doar cu presupusul că ar ajunge undeva anume. Momentul de acum este cel mai important! Când ajungi ca fiecare gură de aer pe care o respiri să o apreciezi, atunci, ai să te bucuri cu totul de ce minune esti: existând.
Viaţa de unul singur este extrem de dificilă, apoi cea în doi. Dar nimic nu este imposibil. Ce vreau, eu, să spun aici? Că de cuvinte suntem sătui cu toţii.
Vreau să cred cu toată fiinţa mea că şi tu crezi că iubirea din inimă pentru inimă nu moare! Poate nu ai trăit-o niciodată şi asta doar pentru că nu ţi-ai dat voie să fii autentic. Te-ai lăsat pradă gândurilor-dorinţă. Dar nu-i nimic. O dată ce realizezi că puritatea sufletului şi aprecierea fiecărei clipe trăite contează, atunci ai să te înalţi dincolo de spirit! Devii creaţie! Diamantul este mic, dar cât de valoros este! Spun asta în cazul în care uneori te simţi mic şi nepunticios. Toate stările sunt bune. Treci prin ele tocmai să poţi discerne răul şi binele creeându-te un "zeu" din Dumnezeu!
Succes! Am încredere în tine că poţi să îţi atingi inima şi să savurezi clipa!

11 aprilie 2011

o pâine în 5 bucăţi

Soare. Copaci. Paşi în sir indian. Piţigoi care se bat între ei. Urme de roţi de bicicletă. Gândurile mi se pierd odată cu frunzele ce zboară purtate de vânt. Norii formează noioane de zăpadă pe cer. Suntem călători frustraţi. Căutăm cărarea spre a ieşi în drumul potrivit. O pâine o împărţim la cinci.

30 martie 2011

Zambile

Picături de ploaie. Vânt. Părul îmi e în toate direcţiile, numai aranjat nu mai stă. Oameni cu umbrele, oameni fără umbrele. Oameni. Intrăm în restaurantul preferat din Drumul Taberei - Bucureşti. Mănânc pe săturate de aproape că mi-aş găsi o poziţie cât mai confortabilă să trag un pui de somn. Telefonul sună. El ne anunţă să ne întâlnim. Staţie de autobuz. Un hoţ este prins. Mă uit la paşii ce se fac prin ploaie. Ştergătoarele parbrizelor creează o melodie. Vântul şuieră. Pic. Poc. Ajungem prea devreme. Ne îndreptăm către "Krishna". Local cu muzică ce îmi aduce aminte de luna septembrie de acum câţiva ani când dansam panjabi. Beau milshake de banane, iar sufletul îmi dansează. Aja! Aja! Apare el cu ea. Devin atentă la jocul timid al privirilor dintre cei doi. El nu ştie ce să zică, ea nu ştie ce să zică. Rotit de cuvinte şi schimbări de stări. Poze. Îngheţata răceşte atmosfera şi aburii ies. Ieşim. Plimbare pe străduţe cu mari şi vechi clădiri. Oameni. Umbrele. Pic. Poc. Poze. Ne refugiem în "Nişte domni şi fii" la un pahar de vin. El şi ea se privesc pe furiş. Lui îi place de ea, ei îi place de el, doar că încă nu e momentul că pic şi poc să vină şi în sufletul ei. Un puşti apare cu buchete de zambile. Moment în care el îi cumpără ei un buchet - zambile albe. Pic şi Poc în ochii ei, unul după altul, se rostogolesc pe obraji. Ea: "nu-s obişnuită să primesc flori. Mulţumesc!" El: o ia în braţe stângaci întrebându-se dacă a greşit cu ceva. La pieptul lui ea îşi exprimă emoţia prin pic şi poc.
Asta a fost tot!
Un moment alb creat de mirosul zambilelor.

14 martie 2011

Sunt tot eu, suflet!


















Nu te uita la mine ca la o străină!
Sunt tot eu!
Ia-mă de mână şi sărută-mi sufletul!
Sunt tot eu!
Priveşte-mi ochii şi simte-mă cu inima!
Sunt tot eu!
Zâmbeşte-mi şi ia-mă în braţe!
Sunt tot eu!
Spune-mi că simţi!
Sunt tot eu!
Iubeşte! Iartă! Mulţumeşte!
Sunt tot eu!
Să nu îţi pară rău!
Sunt tot eu! Bug!
Pocho, te iubesc, mi-e drag şi dor!
Sunt tot eu!
Esti tot tu!
Suntem noi!

21 februarie 2011

Doi spiriduşi la un pahar de vorbă



În pădure se lasă uşor liniştea. Soarele a dispărut şi luna îşi face simţită prezenţa. Nici stele nu-s. Copacii formează cu ale lor formă diverse forme. Într-un tufiş se aude zgomot. Mă duc să văd despre ce e vorba, doar sunt unul dintre cei mai curioşi spiriduşi care există că, na', doar mă cheamă Curiosul. Nu fac nici doi paşi şi ţup apare în faţa mea Seriosul - spiriduş mult prea serios că eu aş fi adăugat la numele lui Foarte Seriosul.
- Ce e cu tine la ora asta pe aici? Şi ce tot faci zgmot? Nu vezi că-i noapte? - îl întreb curios. :)
- Caut să mă înveselesc cu 'ăst instrument numit violoncel. - răspunse mult prea serios Seriosul.
- Hahaha! Păi cu violoncelul te gasişi tu să te înveseleşti? Clar că nu degeaba ţi se zice Seriosul. Şi merge treaba? Te descurci să te înveseleşti? Că mi se pare mai mult că te amăreşti la ce zgomot poţi scoate cu ăl violoncel. - îi spun eu.
- Măi, Curiosule, ia mergi tu la culcare şi lasă-mă în ale mele. Poate că mie zgomotul 'ăst mă face să mă simt vesel. Te-a găsit pe tine acum să fii critic de muzică înveselitoare! Iaca, comedie la tine... - serios vorbi Seriosul
- Domnul Serios, hai, mai bine de lasă tu acel violoncel şi mergi de te culcă. Noaptea te va ajuta prin liniştea ei să ai un somn lin, dar poate vei visa veselie violoncelistică, mai ştii. Aşa. că eu zic: noapte bună!
Seriosul, părea să nu prea vrea, dar totuşi e serios şi, uneori, culmea mă ia pe mine Curiosul în serios şi merge să se culce. Clar a crezut că va avea vise cu veselie violoncelistică. Aş fi vrut să fiu curios în această noapte de ceva mai interesant, dar fu' bună şi astă întâmplare:
Serios ce vrea să devină Vesel în plină noapte cu ajutorul unui violoncel. Ce mister!

Răsfăţ


Norii s-au adunat şi au format o mare pufoasă
Luna şi-a făcut apariţia
Noaptea e linişte şi mai ales un sfetnic bun
.............................................
Nu ar strica şi o atmosferă de basm :)
Aprind lumănări. Dau drumul la apa în cadă. Pun sare şi spumant. Dau drumul la muzica în surdină. Şi... şi privesc în jur la atmosferă şi încep să dau frâu imaginaţiei.
Un căluţ de mare se formează din spumă. O stea de mare îşi face şi ea apariţia. Îmi plimb mâinile prin apă creeând valuri. Lumânările sunt ca nişte stele ce luminează în întuneric. Melodiile se derulează una după alta. Zâmbesc. Mă scufund în "marea cea mică" şi privesc "stelele" de sub apă - descopăr astfel un alt univers. Şi de aici încolo povestea o păstrez doar pentru mine. :)

23 ianuarie 2011

de vorbă cu natura...



Întotdeauna am observat ce minuni face să te plimbi în natură... departe de zgomotul maşinilor, departe de gândurile şi vorbele fără de înţeles concret al oamenilor, departe de ceea ce se numeşte civilizaţie... departe de ceea ce te face să uiţi că ai un spirit liber şi plin de naturaleţe.
Au început mulţi dintre noi să se comporte asemenea unor maşini programate, chiar şi eu de multe ori simt cum mă ia valul tehnologic şi mă poartă în marea ignoranţă.
Evoluăm tehnologic, evoluăm ca specie, se creează confortul, dar în acelaşi timp se creează îndepărtarea de sinele care te face de altfel unic. Câţi dintre noi mai sunt unici? Câţi dintre noi mai avem propria gândire? Ce mare e turma! Trăim la nivel mare, deja, o criză economică. Am fost manipulaţi odată cu trecerea la "democraţie". Ai acces la tot, dar în acelaşi timp îţi făureşti singur închisoarea.
Chiar azi discutam cu nişte prieteni pe tema soluţionării problemelor existenţiale. Ce e de făcut? Pentru a şti ce este de făcut întâi trebuie să ştim cum s-a pornit. Trăiam acum 20-21 de ani într-o ţară în care pâinea se dădea cu porţia, aveai totul cu porţia... aveam din fiecare câte ceva. Poate şi atunci eram o turmă, dar nu era atât de mare discrepanţa: unii au prea mult şi alţii deloc.
Mă gândesc, acum, de ce nu gândeşte nimeni să facă, cumva, atunci când ajunge într-un post de conducere să fie armonie. Nu se mai doreşte asta. Au început să apară tot felul de documentare cum suntem otrăviţi atât spiritual, cât şi fizic. Câţi se uită la ele? Şi dacă se uită ce fac pentru a schimba? Dar, de ce, să fac eu asta? Să facă alţii! - cam asta se spune. Dăm vina unii pe altii spunând că aşa a fost să fie, oricum vinovat e mereu altul.
Să fim oare doar un proces de transformare din umanoizi în umanoizi fără suflet? Informaţiile SF ne-au descris de ceva timp ceea ce deja se întâmplă. Unii le-au considerat doar sf-uri, acum sunt pure realităţi.
Mă plimb de câte ori am ocazia prin natură... şi fac asta pentru că îmi dau seama că numai aşa îmi pot reîncărca sufletul cu armonie. O poţi face şi tu, dar ştiu că ai uitat. E normal să uiţi, ai tot ceea ce îţi trebuie la îndemână să fii un alt şurub a maşinării EVOLUŢIE!!!