8 iulie 2012

Ne place joaca şi ne jucăm cu propria viaţă în fiecare clipă!

Nu sunt prima şi nici ultima care susţine că viaţa e o joacă. Da, ne jucăm cu fiecare clipă ce a fost, ce este şi care va urma...
Suntem copii până când murim. Ce bine! :)
Mă jucam cu paşii mei... unul după altul se urmăreau în drum spre casă (încă Piteşti)... până când atenţia mi-a fost distrasă, în faţa primăriei din localitatea Piteşti a judeţului Argeş, de la jocul cu mine, de copiii de mai sus ce se întreceau la aruncarea mingii de basket la coş... Din 10 lovituri la coş, cel care arunca cele mai multe mingi de basket în coş intra în "finală"... adevărat că toţi primeau de la un domn (nu i-am reţinut numele sau parcă nici nu şi l-a rostit... iertare fie-mi că nu am fost atentă la asemenea detalii!) câte o doză de Fanta.

Important a fost să văd:
- ambiţia
- curajul celui mic
- mândria fetitelor că se pot întrece cu baieţii la un sport practicat mai mult de băieţi şi chiar să fie mai bune ca ei
- zâmbetele privitorilor şi încurajarea morală a celor apropiaţi micuţilor...
Atitudinea până la sfârşitul "competiţiei" m-a fascinat şi mi-a rămas întipărită şi acum în memorie.
Bravo celor mici şi felicitări celor ce s-au gândit să organizeze un joc pe vremea călduroasă a unui zile din iulie 2012 dând premii în suc!!!


2 comentarii:

  1. Imaginile îmi aduc aminte de mine când jucam baschet în curtea unui liceu cu un prieten. Când dădeam coș era nebunie mare, pentru că de-abia aruncam la el. Eram clasa a VI-a. Ce vremuri... :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă bucur că ţi-ai adus aminte de vremuri frumoase. :)

    RăspundețiȘtergere


Spune, te rog! :P