13 martie 2014

Când ochii privesc, mintea judecă şi inima simte


Discuţie purtată între doi prieteni imaginari :)

Milo este un artist desăvârşit în pictură şi muzică (canto şi pian), iar Pilion este gunoier. Cei doi se cunosc din copilărie. Reîntâlnirea lor este după 20 de ani.

Milo: - Ce mai faci, Pilion?
Pilion: - Ţi-aş zice că bine, cum răspunde toată lumea, dar îţi spun că put a gunoi şi sunt plin de praful societăţii.
Milo: - M-ai pierdut. Mai exact cu ce te ocupi şi cât câştigi?
Pilion: - Sunt gunoier, frăţioare. Câştig oricum mai mult ca tine, că voi artiştii muriţi de foame cu tot talentul vostru.
Milo: - Să ştii că ai mare dreptate. Am început să vând tot mai puţine tablouri şi când o fac le dau mai pe nimic, de-abia de îmi scot materialele băgate.
Pilion: - Crezi că nu ştiu? Când dau cu mătura sunt atent la societatea asta de consum. Nu mai ştie lumea să aprecieze o pictură sau o muzică bună. Manele se aud în blană şi atârnă bannere cu reclame la mâncare peste tot. Numai un creier gol permite stomacului să fie prea plin, spunea Vasile Ghica sau Murphy, că-i tot încurc, dar la mine merge că doar sunt gunoier şi nu am multe clase, de fapt am cu o clasă mai mult decât trenul.
Milo: - Eşti deştept aşa cum te ştiu de mic!
Pilion: - Sunt şi acum cu toate ţiglele pe acoperişs, dar dacă m-ai vedea pe stradă nu ai da nici 2 bani pe mine. De fapt nu mai dă nimeni pe nimeni nimic. Fiecare e cu treaba lui. Pe bune, mă uit pe stradă şi văd atâţia morţi vii de umblă de bezmetici. Acum o zi eram prin centru într-o parcare, în faţa hotelului ăla bengos a lui Baradice (cel mai mediatizat om de afaceri actual din România), şi din greşeală mi s-a dus căruţul fix într-un bmw, i-am terminat ăluia aripa pe stânga. Eram fleaşcă că mă omoară posesorul maşinii. Da, de unde? Vine unul cu o mână în buzunar şi cu ditamai placa în cealaltă mână, şi îmi zice: "Stai mă liniştit, că nu îţi fac nimic, că am Casco şi la banii mei te cumpăr şi pe tine şi pe tot neamul tău." Mă uitam ca prostul la prost şi i-am zâmbit în felul lui de şmecher De când sunt pe stradă am întâlnit tot felul de oameni şi de situaţii. A trebuit să mă mulez pe caracterul fiecăruia, să le vorbesc aceeaşi limbă.
Milo: - Bine că nu s-a luat de tine. Că în lumea asta nu mai ai curajul să păşeşti agale, ci mai degrabă ocoleşti la tot pasul paşii mari şi corupţi de o gândire nesănătoasă. Acum se pune preţ pe banul câştigat uşor. Pe de o parte mă bucur că pot picta şi cânta liniştit în odaia mea de la subsolul blocului în care locuiesc. Nu am o viaţă foarte prosperă, dar măcar fac ceea ce îmi place şi asta mă mulţumeşte.
Pilion: - Crezi că mie nu îmi place ceea ce fac? Îmi place maxim! Fiecare zi este inspiraţie pură pentru cartea pe care urmează să o scot pe piaţă. Vreau să îi pun titlul: "Gunoiul nu e în tomberon, ci în suflet, iar salvarea este măturarea gândurilor vicioase"
Milo: - Interesant titlu. Scuză-mă, dar am de terminat o comandă şi va trebui să plec. Poate ne mai vedem la o bere. Ce zici să o bem pe stradă lângă tomberon? :)
Pilion: - Sigur. Ne vedem când ai timp, pe mine ştii unde mă găseşti.
Milo: - Să ai grijă să nu ai griji!
Pilion: - Am grijă să uit de griji şi să îmi ofer în fiecare zi recunoştiinţa că exist!


Minciuna are picioare scurte, iar adevarul ne inalta

De cate ori nu ti s-a intamplat sa fii dezamagit de oameni?
Sunt ceilalti de vina sau doar tu esti cel care permite sa dai importanta prea mare unor lucruri atat de trecatoare?
M-au cautat in ultima perioada oameni care imi spuneau ca vreau sa se omoare... Taceam si ascultam cat de atenta, analizand care e durerea cea mai mare a omului. Am ajuns la concluzia ca fiinta umana are NEVOIE de ATENTIE. Sunt multe persoane care ar da orice  numai pentru a iesi in evidenta. Si cand spun orice ma refer la: ipocrizie, bani, iubire mascata, incredere, cuvinte grandioase (pupincurism), etc.
Tot efortul unui om de a deveni un "zeu" al societatii sale este datorat atasamentului pentru recunoasterea calitatiilor sale.
Acum ma gandesc la acei oameni adevarati care au muncit o viata intreaga pentru visul lor si au primit recunoasterea valorii lor abia dupa moarte.
Cred ca e mai important ca prezentul fiecaruia dintre noi sa se bazeze pe autenticitate. Este adevarat ca unii se descurca mai usor sa aiba putere, doar ca nu luam nimic cu noi, esential este ce lasam in urma.
Atat timp cat in viata nu ai furat, nu ai jignit sau ranit pe cineva, nu ai luat viata cuiva (fie si un animal), ai iubit si te-ai lasat iubit, ci doar ai facut lucruri in ajutarea dezvoltarii personale si a oamenilor din jurul tau te poti numi un om fericit 

2 martie 2014

Meditatie sau doar inchipuire



Aer curat... Muntii aproape... Un rau in preajma... O masa la care suntem mai multe persoane... Sunt rugata sa ma relaxez si sa ma las sub indrumarea unei asa zise hipnoze... Accept.
Mi se spune sa inchid ochii si sa las gandurile sa vina pana cand am linistea unei minti goale fara nici un gand... Respir si inspir mai rar pana cand parca ies din realitate si intru intr-o alta realitate...Deschid o usa mare de lemn si intru in alt univers... Observ cum eu nu mai sunt eu, ci trupul meu este cel a unui batran imbracat in haine albe si ma sprijin intr-un toiag incovoiat. Pasesc spre masa inalta din centrul incaperii... erau 6 scaune de jur imprejurul mesei si un scaun mai mare pe care ma asez. Privesc in jur. Respir adanc si astept. Isi fac aparitia alti 6 oameni care se aseaza linistiti la masa. Incepem sa discutam despre ceea ce se intampla in afara acestei incaperi. Discutia in sine se baza pe ideea ca pamantul trebuie salvat de distrugere. Respir adanc, oftez si ma ridic si plec printr-un tunel ce ma duce in casuta mea. O incapere goala. Apas pe un buton si incep sa apara obiecte prin camera: o biblioteca plina de carti, un raft cu tot felul de obiecte ce le-am adunat din calatoriile mele, biroul din lemn masiv... Ma asez la birou, iau penita si scriu cu litere mari: Poarta catre tine este in centrul constiintei tale...
Deasupra mea e cerul senin. Zambesc. Imi dau seama ca e timpul sa plec. Incaperea mea se detaseaza de pamant si calatoria incepe. Ajung la destinatie. Pasesc pe un teren pietros si deschid ochii.
Sunt la aceiasi masa inconjurata de natura si de priviri atente. O lacrima se prelinge pe obrazul drept. Zambesc.