26 mai 2014

Excursia noastră de-abia acum începe!


Ce doare cel mai tare în viaţă?

- să nu ai parte de sănătate
- să pierzi pe cineva drag
- să nu iubeşti şi să nu fi iubit
- să nu îţi fie recunoscută munca
- să nu ai bani
- să nu ai suport moral din partea nimănui, etc.

Probabil sunt multe motive care te pot afunda într-o depresie profundă, doar că toate trec dacă îţi acorzi timp şi ai mereu certitudinea că ceea ce ţi se întâmplă acum va căpăta un sens mai târziu.
Este preferabil ca atunci când nu merg lucrurile cum îţi doreşti să priveşti în tine şi să te întrebi: "Mă ajută cu ceva să mă îngrijorez?"
Excursia noastră începe în fiecare clipă în această viaţă.
Nici nu realizăm căt de scurtă ne e viaţa. În fiecare zi dacă ai o fărâmă de nou, te poţi numi un om bogat.
Sunt atât de bogată de clipe, trăiri, experienţe...
Mulţumesc şi sunt recunoscătoare trecutului, prezentului şi viitorului!

13 mai 2014

Peniţa verde a imaginaţiei



M-am dat peste cap de 2 ori şi m-am transformat într-o peniţă plină de inspiraţie.
Înmoi din când în cănd vârful peniţei în călimara societăţii şi extrag din tumultul gândurilor oamenilor dorinţa fiecăruia de a se simţi special.
Toţi căutăm să fim apreciaţi şi să ni se recunoască toate cele, doar puţini îşi văd de treaba lor fără să se uite în stânga sau în dreapta şi aceia sunt ARTIŞTII.
Dacă apreciez ceva în lumea asta este omul care îşi urmează calea şi îşi şlefuieşte talentul ce i l-a hărăzit Dumnezeu.
De câteva zile am tot ascultat şi privit interviuri cu oameni ce au lăsat frumoase urme adânci în cultura românească şi internaţională. Am sesizat că punctul comun în gândirea "nebunilor frumoşi" ce au schimbat lumea este harul divin de care sunt conştienţi încă din fragedă copilărie. Ştiind asta au mers siguri pe ei fix pe linia trasată de destin creeând un festin artistic.
Deci cine trebuie să se bucure de succes îi este bine conturată dorinţa de a manifesta talentul din copilărie şi focul creaţiei îi arde continuu, chiar şi atunci când face primii paşi dincolo de viaţa pământeană.
Tu ce talent ai şi ce faci pentru a-l scoate la lumină?