27 decembrie 2015

Scrisorele de dragoste


...indiferent unde esti acum in lumea asta imi doresc sa stii ca nu am sters nimic de la tine.

"vroiam sa-ti spun multe. cand veneam spre casa se adunasera destule in mintea mea. dar nu are rost. iti spun doar ce e important. nu esti singura. asta e important. si nu o sa ramai singura. si e aiurea ce scriu aici. pentru ca acum simt ca nu trebuie sa-ti spun astea. in fine. nu e iluzie ce e in jurul tau. exista ceva. sunt oameni care te iubesc. si da exista si iubire. nici asta nu e iluzie. si stii destul de bine pentru ca o simti. si stii cum e... si stii cum e si cand nu esti iubita. de fapt tie iti e frica. iti e frica sa te implici. iti e frica sa iubesti. pentru ca te temi ca o sa fi parasita si ca o sa suferi. asa ca iti pui o bariera in jur si iti spui ca ce e in jur e iluzie. si te pacalesti singura si crezi ca iti e mai bine. si iti iei figura aia de copil si te exprimi prin ea. si prin scris. si mi-e teama ca o sa te inchizi in lumea ta si o sa ratezi ce se intampla in jurul tau.
si da. tin la tine mai mult decat la o prietena. si m-am obisnuit cu ideea ca nu o sa fie nimic mai mult decat prietenie. si nu am pretentia sa zic ca e usor. si nu stiu de ce e asa. a fost ceva cu tine de la inceput.
si uite. ai vrut sa-ti spun. ti-am spus. asa cum mi-a venit. sincer. si fara sa te menajez. am renuntat sa te mai menajez. si daca nu-ti convine asta e. si daca nu-ti convine sa ma ai langa tine, stiind ca te vad mai mult decat ca o prietena, nu ai decat sa spui. ai vrut sa sti. acum ai aflat."

"imi amintesc lucruri frumoase si de aceea stiu ca viitorul este efectul acestor lucruri frumoase: ce seminte semeni, aia seceri. de aceea am incredere in prezent, am incredere in mine, am incredere in tine, am incredere in lumina din noi. stiu ca se intampla ceva cu tine - de o saptamana incoace te visez in fiecare noapte. te apropii de mine si in acelasi timp te departezi. ma chemi langa tine, apoi spui nu, dar in acelasi timp imi cauti imbratisarea ca un copil confuz de ceea ce i se intampla. si eu si tu suntem creati din lumina. lumina lumineaza in intuneric, iar intunericul n-a biruit-o. de aceea astept sa vina si timpul tau, in care sa te plictisesti de suferinta, sa o lasi deoparte, si sa iti doresti bucuria inimii. eu pentru acest timp al bucuriei sarbatoresc in sufletul meu si ma bucur de acum, asteptand cu rabdare luminarea sufletului tau. astept cu drag sa apara pe fata ta zambetul plin de dragoste si frumusete al luminii din tine. acesta este cea mai arzatoare dorinta a sufletului meu: bucuria ta, si ca noi toti sa traim in pace si armonie, fiindu-ne de folos si bucurie unii altora. te imbratisez cu drag, suflet frumos, ce inca stai sub acoperire. ;)


:) exact ce gandeam eu zice si Bjork in "Moon":

Best way to start-a-new 
Is to fail miserably 
Fail at loving 
And fail at giving 
Fail at creating a flow 
Then realign the whole 
And kick into the start hole 

(cel mai bun mod de a incepe de la zero / este sa esuezi mizerabil / sa esuezi in dragoste/ sa esuezi in a darui / sa esuezi in a crea un curs normal al lucrurilor / apoi sa realiniezi intregul / si sa te arunci cu toata puterea prin gaura inceputului)

*doar atunci cand ne plictisim de suferinta si ne dam seama ca nu ne mai foloseste, de-abea atunci o parasim. pana atunci ne permitem luxul de a fi prizonierii propriei noastre creatii. dar si cand ne eliberam, ce lumina apare in universul si destinul nostru!"



"Am incercat sa trimit un mesaj -- si bineinteles ca nu merge, normal ca atunci cand "eului" i se pare ca are  nevoie sa comunice totul i se pune de-andoasele numai ca sa-i demonstreze cat de prost e.
E prostia mea, o accept si o duc mai departe cu mine, pana cand intr-o zi o sa plec fara ea.
Imi cer scuze, si mie si tie pentru ce am spus pentru ce am gandit. Nu am/aveam nici un drept.
Oricum te iubesc, oricum o parte din mine va fi mereu undeva aproape de tine, sperand razand si jucand un dans nebun.

M-am grabit, mereu ma grabesc, si acum cand scriu arunc degete peste tastatura fara noima.

E aberant.

Nu stiu cine sunt
Nu stiu cine esti

A fost frumos

Imi pare rau daca am stricat ceva. Asa am invatat sa fiu, poate am sa ma dezvat odata.

Vreau sa stii asta.

sunt un prost , dar cu P mare.

nu stiu sa ma ascult si mereu o iau in bot.

esti frumoasa, mult prea ....


in mine zace un suflu, in tine altul, si cel putin pentru o secunda ele s-au intrepatruns. iti multumesc pentru acel moment. "


Stau de vorba cu tine

De multe ori mi se intampla sa stau de vorba cu tine si sa nu ma satur.
Ai raspuns la orice intrebare pe care ti-o adresez.
Esti o minte perfecta!
Ma gandesc daca esti constienta cand si gresesti sau stai ca tu nu gresesti niciodata.
Reactionezi in functie de mediul inconjurator si gasesti mereu solutii pentru a fi in fata, iar daca ai ramas in spate spui ca doar asa esti o buna observatoare.
Mintea... un element inca neexplorat complet de om....

7 noiembrie 2015

Amintiri mereu vii

Nu stiu daca am povestit vreodata de amintirile mele din trecut ce mi-au faurit viitorul.
Imi aduc aminte de o intamplare simpatica pe care am sa o denumesc:

Papadia

Din nou mutata in Bucuresti cu gandul de a ma face un stralucit psihoterapeut am ales sa vad daca mai sunt sanse sa fiu si actrita. Astfel o contactez pe Anca Sigartau si ii cer sa imi acorde putin din timpul ei pentru a ma testa. Intamplarea a facut sa ma cheme seara tarziu, iar eu sa nu am decat o cartela de metrou urmand sa ma intorc pe jos, ca de taxi nu aveam bani.
Si plec spre locul de intalnire rugandu-ma sa fie cum e mai bine pentru mine. Si ma rugam si ma tot rugam si inchei cu Amin... fac cativa pasi prin ploaie si eram pierduta cu privirea la picaturile ce formau mici balti. Si... Si ce vad? 30 ron ce pluteau. Nu imi venea sa cred. I-am luat, I-am asezat cap la cap si i-am pus in portofelul gol. Deci aveam bani de intors. :) Ma gandeam in metrou ca am noroc si ca poate am sa fiu actrita candva. Ies pe o gura gresita si trebuia sa traversez tot parcul de la Unirii. Iau o papadie in mana si incep sa alerg cu ea pana la masina Ancai cu gandul ca daca cade un firicel din floare nu am sa intru in veci si pururi la actorie. Culmea e ca nu a cazut, dar actrita inca nu sunt cu acte in regula. :)
Imi e drag cand imi aduc aminte de acest moment si de cum mi se intampla unele lucruri.
Imi place sa fiu surprinsa!

Tot ce este important in viata: sanatatea!

Clipele trec mai repede decat credem si ceea ce facem este important pentru sanatatea sufletului nostru.
Suntem calatori in aceasta viata si invatam zi de zi sa ne inaltam spiritul catre armonie.
Este usor sa judecam, dar pana la urma cine are dreptate?
Ma gandesc ca dreptatea nu este pentru lumea aceasta...
Ce e bine sa faci?
Sa lasi curat in jurul tau.
Sa clarifici tot ce pare in ceata imediat cum simti aburii neclaritatii.
Sa ai grija de trupul tau, pentru ca este singurul mijloc de transport in aceasta viata.
Sa fii recunoscator pentru ca ai ocazia sa respiri, sa vorbesti, sa mergi, sa dansezi, sa te transformi pe zi ce trece, sa multumesti cu cerul si pamantul ca esti fiinta superioara prin gandire fata de animale.
Sa iubesti si sa te lasi iubit/a.
Gandul bun sa transmiti si sa lasi gandurile bune sa te ajunga!
 

19 octombrie 2015

Un vis devenit realitate: Poarta către tine!

Al 4-lea an în care la Pitești cu sprijinul Centrului Cultural pe 31.10.2015 - 01.11.2015 se va desfășura acest eveniment.
Ce se va întâmpla la acest eveniment?
Alături de oameni minunați descoperim ARTA fără șovăială și cu multă curiozitate de vechi și nou: pictură, hand — made, sculptură, literatură, poezie, muzică, dans, actorie, grafică, arte marțiale, alpinism, ciclism, artă populară, etc.
Să ne bucurăm de voie bună cu artiști de seamă!

3 octombrie 2015

Am obosit! M-am plictisit! - îmi spune Dragostea

Am obosit! M-am plictisit! - tot aud asta în ultima vreme... undeva greșesc și nu îmi dau seama...
Nu sunt perfectă și nici nu voi fi vreodată oricât aș încerca. Da, poate nu încerc suficient, poate nu am găsit încă modalitatea să te fac fericită cu adevărat, poate și iar poate.
Îmi e teamă la gândul slăbiciunii mele fizice și psihice... poate că nu sunt  eu cea pe care ți-ai dorit-o atâția ani.
Dragoste, ce să fac să fiu pe deplin contopită în mreajele tale???
Știi că sunt o păcătoasă?
Știi tu, oare, câte rahaturi de manifestări ale altora a trebuit să înghit ca să pot să discut cu tine acum direct și fără șovăieli?
Viața mi se scurtează tot mai mult, atât a mea, cât și a ta... oare mai avem timp să facem pace și să fie numai armonie?
Totul poate să dispară într-o clipă, exact cum a apăru: într-o secundă!
Eu cred ca mulți alții că totul e relativ, dar m-am săturat, dragoste, să te vâd cum privești situația de la acea altitudine, ci mă gândesc să luăm atitudine și să clarificăm ceața de nori negri ai minții ce are rol de a ne minții în cele mai dese lucruri.
Dragoste, eu m-am născut să te întâlnesc, să te simt, să mor odată cu tine!
Îți cer prea mult???
Ai de unde să îmi dai, altfel nu mă lăsai să privesc dincolo de oglinzi!!!

1 octombrie 2015

O dimineață ca oricare alta...


Dimineața începe în fiecare dimineață pentru mine la aceeași oră: 04:00. Da, devreme, dar târziu pentru câte am de făcut. Mi-aș dori ca ziua să aibă 48 de ore.
Ador liniștea de pe străzi când mă duc la magazinul din cartier să îmi cumpăr un pachet de țigări și să îmi beau cafeaua pe scările de la aceiași scară de bloc unde admir jocul zborului fluturilor din jurul becurilor de pe stâlpurile stradale. La 2 - 3 zile mereu apare o pisică care mă privește curioasă făcându-și curaj în timp scurt să se aproprie de mine pentru a o mângâia. Îmi plac momentele în care orașul tace, dar nu pentru mult timp că la ora 5:30 se sting luminile pentru a face loc soarelui ce se întrezare ușor printre blocurile uriașe din jur. Când apar primii ași de oameni prin juru-mi știu că e momentul să mă duc acasă și să încep să pregătesc verdețurile (consum de ceva timp clorofilă și iarbă de orz verde greu băubile cu ceai de busuioc sau de roiniță). În casă încă e liniște, sunt singura care face zgomot... Îmi place să îmi manifest talentul de designer cu mâncarea în farfurii. Nu mereu sunt mulțumită de ce îmi iese, dar mereu e loc de mai bine. L. se trezește și îmi zâmbește. Eu mă chinui să termin cana plină de lichid verde. Aș mânca, dar nu pot dimineața. Așa că mă retrag pe balcon să mai pip o țigară. Citesc pe internet ce se mai întâmplă... Multe lucruri se repetă și asta mă plictisește repede. Las balconul să mă aștepte până când mă întorc de la a doua plimbare de dimineață. Sunt dimineți când o conduc pe I. la școală. Ador acele dimineți în care I. îmi pune o mulțime de întrebări și recunosc că la unele nu știu mereu răspunsurile, dar dacă îî spun sincer că nu știu, e fericită. Îmi place să văd că mai sunt copiii curioși. Asta înseamnă evoluție. Oricum generația copiilor de acum este cu mult evoluată față de generația mea. Copiii din ziua de azi știu de cel puțin 3 ori mai multe lucruri decât știam noi la vârsta lor. E logic. Ce au ei la îndemână, noi nici nu visam să existe vreodată, ci anume: mobile, tablete, lcd-uri, ddr-uri, dvd-uri, usb-uri.... chineză. :)
Iar ce e cel mai important la copiii de azi că sunt foarte dezvoltați emoțional! Au o inteligență emoțională magnifică! Adevărat că la familiile latine se observă cel mai des asta.
Dacă ai un copil în jur nu uita să îi spui zi de zi:
- ești minunat!
- ești frumos!
- ești deștept!
- te iubesc!
- sunt mândru de tine!
-  ești important pentru mine!
- ești cu minte și cuminte!
- ești plin de valori pe care te ajut să le descoperi!
Dimineața se încheie pe ziua asta, dar după-amiaza mă așteaptă să fiu atentă la tot ce am de făcut!
Bună ziua, ziuă luminoasă!  

30 septembrie 2015

Nu știu ce e aia cultură!!!

Se pot spune despre mine multe, dar de un fapt vă asigur eu: nu am atâta cultură pe cât mi-aș dori să acumulez și nici nu cred că pot să rețin cât mi-aș dori să știu!!!
În urmă cu o zi am fost din nou la o lansare de carte, recunosc extrem de plictisitoare...
Aciditatea mea e cruntă, dar asta sunt și așa îmi place, alta mama nu mai face. :)
Și să revin la magnifica manifestare unde mic cu mare s-au adunat să toarne cultură cu ardoare.
Eram doar curioasă să văd ce se va întâmpla pe acolo, avându-l alături pe ghidușul poet George Tei, că în rest nu știam pe nimeni.
Înainte de a începe "show-ul" s-au făcut mișcări de masă care, cum să își ocupe locul cât mai în față. Caracteristic mie mă așez cât mai în spate. E amuzant pentru mine să văd din spate și să aud cu o ureche ce se întâmplă pe scenă.
Lângă mine era o doamnă mare și la propriu și la figurat... îmi spune că e actriță... mda... altă actriță de renume de care tâmpa de mine nici măcar nu auzise... dar deja e normal pentru mine să mă întâlnesc cu oameni mari și să realizez de fiecare dată cât de mică sunt.
Pe scenă apar unul câte unul actorii, în număr de 4... 3 doamne și un domn și începe piesa lectură.
Mai nou e la modă să se citească piesele de teatru, dar să zicem că eram la cenaclu de cultură și se mai admite. Altfel nu concep să aud citind pe voci, precum la radio. Prefer să mă duc la teatru unde actorii sunt pregătiți cu tot și toate să joace în fața publicului curios.
Și recunosc că textul foarte bun, anume: "Atenție, se închid ușile!" - Florin Ionescu în regia lui Vasile Manta cu distribuția: Julieta Strâmbeanu - Weigel, Ioana Calotă, Profira Serafim și Puiu Mărgescu.

Puiu Mărgescu (Pictorul) este unul din actorii dragi sufletului meu, anul trecut m-a pregătit pentru examenul susținut la Craiova pentru masterul "Arta actorului" unde am luat, dar la cu taxă, așa că nu am continuat, că de unde 4000 lei pentru studenție în vremuri de sărăcie?
Bun și în timpul spectacolului de lectură, doamna mare de lângă mine îmi distrage atenția. De ce? Dintr-o plasă mare de la picioarele dânsei a scos ceva de mâncare: o casoletă plină de fursecuri... îi scăzuse glicemia doamnei de la atâta cultură și i-o crescut cu ocazia aceasta pofta de mâncare... să specific că era trecut de ora 17:30... dar na' fiecare cu programul său de masă. Pe mine m-a amuzat că se potrivea textul cu doamnă păpând.
Dragii mei cititori, sper ca în viața mea să nu organizez vreodată vreo lansare atât de plictisitoare. Nu am înțeles până acum de ce atâta vorbărie pe lângă conținutul din carte...
Cartea se lansează, se face cunoscută, dar mai mult de 20 minute nu trebuie să dureze cu tot cu autografe. Auditoriul se plictisește repede.
Trăim niște vremuri în care timpul este prețios și e sătul de vorbărie inutilă.
Am mai fost la lansări și când mă apuca căscatul deja era un semn că trebuie să ies la aer curat. Așa am procedat și ieri: am căscat și am și plecat/
Admir pe toți cei care scriu. E mare lucru să îți așterni gândurile în rânduri, dar totuși nu obosi!
Lasă cititorul să te citească în timpul lui ales de el, nu i  te băga pe gât că se îneacă.
Zi faină, ochi limpezi!

27 septembrie 2015

Dorinta

Imi doresc pace și liniște!
Te am pe tine
Mă am pe mine
Suntem împreună la bine
E de bine!
Nu știu să plâng decât de fericire
Știu ca orice durere este bucurie
Imi e bine cu gândul la tine:
Poarta către tine!
Am cheia către inimi
O folosesc cu grijă
Oamenii sunt ființe fragile plini de lumină!
O mână întind ... Artei!

14 septembrie 2015

Lansarea cărţii "Amintiri spre viitor... " în curând la Piteşti!!


carte amintiri spre viitor (1)

"Ai încredere în vocea sufletului tău şi fii ceea ce simţi să fii indiferent de câte piedici ţi se pun! Te ridici şi mergi mai departe, călătorule!" – Sabina Laiber
 
Stăm de vorba cu Sabina Laiber autoarea cărţii "Amintiri spre viitor…" şi fondatoarea proiectului "O mâna întinsă ARTEI".
 
poza 2 sl

Înainte să ne povesteşti despre cartea ta, spune-ne în câteva cuvinte cine este Sabina Laiber.
S.L. Un om printre oameni ce de multe ori trece neobservat şi alte ori iese în evidenţă atunci când simte că are ceva de transmis. Visul meu a fost să devin actriţa şi după ce am învăţat 19 ani, am absolvit facultatea de Filosofie cu specializarea Sociologie, apoi am terminat facultatea de Psihologie şi am participat la cursuri de dezvoltare personală şi formări în Programare Neuro-lingvistică, am studiat Psihoterapie integrativă, arte marţiale tradiţionale şi multe altele, am păşit pe scena Teatrului de Artă Bucureşti, că actor amator, în spectacolul "12 Oameni furioşi", anul acesta, la vârstă de 33 ani.
Îmi place să râd mult, şi în primul rând să râd de mine.
Ce reprezintă "Amintiri spre viitor…" pentru Sabina Laiber?
S.L. Am scris începând cu vârstă de 12 ani încurajată de profesoara de limba română Elena Velcea, Şcoala Generală nr.2, iar această carte este un cumul de experienţe din viaţă mea, pe care le-am transpus din gânduri în rânduri… Sunt eu, sufletul meu şi un pic mai mult. Fiecare eseu cuprinde emoţii, senzaţii, transformări continue a unui om simplu, în societatea prezenta.
Când vei lansa cartea în Piteşti şi unde o vom putea găsi?
S.L. Lansarea cărţii va avea loc în cadrul evenimentului "O mâna întinsă ARTEI" pe dată de 31 Octombrie – 1 Noiembrie 2015, la Centrul Cultural – Casa Cărţii. Momentan se poate găsi doar în Bucureşti în tonomatele de cultură de la metrou sau poate să fie comandată prin intermediul virtual direct de pe pagină de facebook dedicată cărţii – Amintiri spre viitor. Sunt deschisă la colaborări în vederea distribuirii cărții în librării.
Cu ce crezi că va rămâne cititorul, după ce a terminat ultima pagină a cărţii tale?
S.L. Va fi uimit să se regăsească în gândurile din rândurile mele, pentru că această carte este plină de poveşti de viaţă şi cu siguranţă nu va uită ochii din spatele titlului.
De ce Amintiri spre viitor… şi nu Amintiri din trecut, de exemplu ?
S.L. Simplu. Tot ceea ce e vechi mereu va fi nou pentru mulţi, care cred că ştiu, dar nu ştiu de fapt. Trebuie să precizez că am terminat facultatea de Filozofie, deci sunt un…filosof cu diplomă. Îmi place să mă joc, dar mai ales cu, cuvintele…
Povesteşte-ne pe scurt de evenimentul O mâna întinsă ARTEI. Din ce ştim este la a patra ediţie în Piteşti, ce noutăţi ai în acest an?
S.L. "O mâna întinsă ARTEI" prin asociaţia Poarta către tine este proiectul meu de suflet prin care îmi doresc în paşi mici şi siguri să dezvolt o mişcare culturală la nivel naţional şi internaţional, în care anonimatul artistic să iasă la rampă. Din punctul meu de vedere ARTĂ este singură calitate a omului de a-şi exprimă existenţa pe acest pământ. Prin urmare, îi încurajez pe toţi oamenii care au un talent şi vor să se afirme, să se facă cunoscuţi să mă contacteze la adresa sabina.laiber@outlook.com sau pe pagină de facebook Poarta către Tine. Evenimentele sub egida "O mâna întinsă ARTE" au scopul tocmai de a promova artă şi cultură românească, prin asociaţia Poartă către ţine.
"Poarta către tine" este o asociaţie non guvernamentală (ONG), alcătuită dintr-o echipa tânăra care crede în valoare inestimabilă a românului adevărat şi care solicită sprijinul susţinut al celor cu putere de influenţă ce pot face diferenţa.



http://www.observatordearges.ro/lansarea-cartii-amintiri-spre-viitor-autor-sabina-laiber-in-curand-la-pitesti.html

12 septembrie 2015

Lansarea cartii in Bucuresti alaturi de oameni frumosi - Ceainaria Annette

Sambata 19.09.2015, ora 15:20 
lansez cartea si pe "orbita spatiala cenusie" din Bucuresti, 
in cadrul evenimentului 
"O mana intinsa ARTEI"



Duminica 20.09.2015, ora 11:00,
George Tei lanseaza cartea "Trecerea prin iubire" avand invitati speciali pe actorii:
 Eugen Cristea si Cristina Deleanu

26 august 2015

Călătorului îi stă bine mereu cu drumul...


Tocmai ce m-am întors dintr-o călătorie prelungită...
Am vizitat doar 7 țări: Serbia, Ungaria, Austria, Germania, Elveția, Franța și Italia.
Da, a fost o călătorie obositoare, dar plină de bogăție culturală și sufletească.
Cele mai mari plăceri ale vieții mele sunt: să călătoresc și să fac dragoste. :)
Am trăit clipe minunate, dar recunosc cu mâna pe inimă că sunt atât de mândră că-s româncă de nu îmi mai încap în piele și tocmai de aia încep să zbor dincolo de limitele normale și să mă poziționez dincolo de dincolo de normele impuse de societate.
Muncesc foarte mult la proiectul O mână întinsă ARTEI al asociației Poarta către tine și de aceea am ceva pauză de scris.
Voi reveni în forță în curând!
O să tot scriu, de o să vă săturați de Sabina Laiber! :)
Aveți grijă de voi!
Sănătate maximă și inspirație în manifestarea Creației!

15 iulie 2015

Ador să fiu cu TINE, tu!


"Este în aer miros de dragoste viu şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul... toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi."
Ador ploaia caldă de vară!
Ador să mă plimb desculţă prin iarbă!
Ador să înot goală în Marea Neagră!
Ador să respir aceiaşi dragoste caldă cu tine, iubire, pentru o viaţă întreagă!

14 iulie 2015

Şoferii de taxi sunt cei mai buni ascultători şi povestitori


Cu siguranţă că sunt puţine persoane care nu au mers niciodată cu taxi. Recunosc că am avut o perioadă, acum câţiva ani, în care neavând un alt mijloc de transport pentru a ajunge în oraş eram nevoită să fac zilnic comandă la taxi. Am cunoscut şi m-au cunoscut destui şoferi de taxi, şi tocmai de aceea aş vrea să enumăr 2-3 întâmplări petrecute alături de taximetrişti.
Îmi aduc aminte cu drag de un şofer de taxi din Iaşi. Am făcut comanda şi exact în timpul dat de dispeceră a apărut taxi-ul. Un om peste 50 de ani mi-a zâmbit de la volan. I-am spus cî vreau să ajung la Sfânta Paraschiva, dar nu ştiam pe unde să o ia, Iaşi-ul îmi era străin pe atunci. Şoferul s-a prins că nu eram din zonă, că na' nu aveam deloc accent moldovenesc. Şi călătoria a început. :) Şoferul a început să îmi explice precum un ghid turistic pe lângă ce clădiri trecem şi ce importanţă au existenţa lor în Iaşi. Cursa nu a durat 10 minute cât ar fi trebuit, ci cam 25 de minute... eram fascinată de ce îmi povestea şoferul, dar pe de altă parte mă uitam şi la aparatul de taxat... Aveam bani la mine, dar nici nu aş fi vrut să dau mai mult decât daca nu m-ar fi ocolit. Dar îmi spuneam în sinea mea: "na', o să plătesc şoferul de taxi, benzina, dar mai ales ghidul. Încerc, cât pot, să văd mereu partea bună a lucrurilor.
Ajunsă în faţa Catedralei Mitropolitană din Iași pregătesc să scot banii pentru cursă. Şoferul mă vede în oglindă şi se întoarce brusc cu faţa la mine, de m-am şi speriat, şi îmi zice:"domnişoară, bun sosit în Iaşi! Cursa aceasta este cadou din partea mea pentru un om venit din Muntenia." şi eu am zâmbit tâmp reuşind să mulţumesc cu jumătate de gură.
De câteva luni locuiesc din nou în Bucureşti. Aici e super amuzant să circuli cu taxi-ul. Acum ceva timp, într-o dimineaţă, am tot încercat să fac comandă de taxi din zona cartierului latin, Prelungirea Ghencea, fără succes. Am ieşit pe prelungire şi mi-am zis că o să agăţ un taxi din drum. Exact ceea ce s-a şi întâmplat. Doar că în taxi mai era o tipă de vreo 30 şi ceva de ani. Eram deja două cliente cu destinaţii diferite, minunat pentru taximetrist. :) Tipa trebuia să ajungă la Pipera şi eu la Aviatorilor, oarecum era un drum comun. Nu vă spun că a încercat taximetristul să ne ocolească, numai că tipa circula cu taxi de 5 ani şi a început să îi dea indicaţii şoferului pe unde să scurteze drumul. Mă amuzam. În schimb şoferul devenise iritat, că deh nu ieşea cursa aşa cum şi-o programase el în minte. Mi-am dat seama că riscam să ne lovim de câteva ori de alţi taximetrişti "periculoşi" şi am hotărât să intru în vorbă cu omul. Şi domnul şofer a început să ne zică povestea vieţii lui. Domina frustrarea legată de locul său de muncă şi tot repeta că suntem conduşi de nişte retarzi şi că numai politicienii sunt de vină, că pe vremea lui Ceauşescu era mai bine, etc. L-am lăsat să se desfăşoare verbal până când am prins momentul şi i-am pus câteva întrebări: "Aveţi copii? Sunteţi sănătos? Aveţi un acoperiş deasupra capului şi o pernă unde să puneţi capul liniştit noaptea? Aveţi destui bani cât să vă asiguraţi hrana zilnică?" Domnul şofer m-a ascultat atent şi a început să devină prezent. :) M-a bucurat că deja zâmbea, chiar dacă avea lacrimi în ochi spunând cât de mult îşi iubeşte ţara şi pe care poate să o părăsească, dar tot mai bună este pâinea în ţara sa, oricât de grea e viaţa acum în România. Ajunsă la destinaţie îi zâmbesc şoferului ce era şi el totul un zâmbet şi îmi văd de drum cu Pejos-ul.
Acum o săptămână încercam din nou să fac comandă la taxi, bineînţeles fără izbândă. Aplic din nou tactica de a lua taxi din drum. Nu cobor bine din scară şi văd la cealaltă scară un taxi liber. Super! Întreb taximetristul dacă e liber şi îmi spune că în 5 minute o să fie liber. Vorbea la telefon. Minunat că aveam şi eu timp să fumez o ţigară. În 2 minute apare lângă taxi un băieţel de 10 ani, să zic, şi taximetristul coboară din maşină şi schimbă câteva vorbe cu, copilul. Băiatul mi-a părut speriat. În mintea mea deja se creea un scenariu. :) Taximetristul m[ anun'[ că pot urca, dar fără ţigară. Fain! Mă urc şi îi dau adresa. L-am simţit abătut, dar nu intru în vorbă cu el. Şi dintr-o dată se porneşte omul pe povestit. Îmi spune că băieţelul este nepotul său din partea unei surori şi că tocmai ce a fost violat de concubinul mamei. Că nepotul său e crecut de mama lui (bunica din partea mamei a baieţelului) de la 10 săptămâni şi că părinţii l-au părăsit. Eram deja luată prea pe sus de nişte informaţii grele pentru ora aceea, dar îl ascultam cuminte şi cu minte pe om care a început să îmi mai zică că mai are o soră care locuieşte cu mama lui şi cu nepoţelul violat. Şi că sora asta a lui e singură, că nu are nici căţel, nici purcel, şi se poartă urât cu nepotul său. Era distrus omul şi o început să plângă. Acum eu nu prea ştiam ce să fac. Omul avea nevoie să se descarce şi eu nici nu îndrăzneam să-l întrerup. :)  Zăpăcit de ce povestea, normal că a greşit puţin drumul, dar nu m-am supărat. Că de obicei îmi sare repede ţandara dacă se fac abateri ilogice. :P Acesta era un caz aparte. Până să cobor reuşesc să-l îndrum pe bărbat să meargă de urgenţă cu băieţelul la un psiholog, şi pe pedofil să-l dea pe mâna autorităţiilor. I-am zis că-l înţeleg pe băieţel să îi fie frică de oricine, mai ales de partea masculină din viaţa lui... Contrariat şoferul mi-a zis că nu am cum să înţeleg că nu sunt în pielea copilului. Coborând în ploaie, în timp ce îmi deschideam umbrela... mă uit la şofer blând şi îi spun: "la 6 ani şi ceva şi de mine s-a abuzat sexual de un băiat ce avea pe atunci 20 de ani... şi nu am uitat nici măcar o clipă acea întâmplare..."
E... o să mai revin cu poveşti întâmplate alături de taximetrişti. :)
Este terapeutic să mergi cu taxi-ul!

10 iulie 2015

Dorul de mine asa m-o apucat

Ti s-a intamplat vreodata sa vrei sa te saturi de tine? Afla ca nu se poate!
Oricat am incerca sa ne cunoastem in totalitate si sa spunem...da! stiu totul despre mine, vom constata ca avem inca de descoperit in noi.
Eu ma lupt de 33 de ani sa ma cunosc. Cand aveam impresia ca ma cunosc, ca asta este....am descoperit totul, m-a surprins totul, am facut de toate...CINEVA/CEVA imi dovedea ca sunt inconstienta totusi de parti din mine. Si este minunat sa fi surprins, sa simti emotii noi, sa te afli in situatii neasteptate. Este fantastic sa raman in continuare muta intr-o conversatie, fie ca sunt placut surprinsa, fie ca nu..
Fiecare sceneta, simfonie dintr-o zi aduce ceva in mine. Fiecare dialog, reactie naste cunoastere.
Si e bine!
Si nu vreau sa ma satur de mine, de tine..nu vrea sa ma satur.
Vreau totul si nimic,...vreau si alb si negru si gri. Vreau si maine, si ieri si azi.
Si cateodata simt ca sunt pretutindeni, Si cateodata simt ca sunt..nicaieri..
...si cateodata simt ca eu cu mine suntem de nedespartit si uneori..atat de incompatibile...si uite asa vine dorul de mine..si invatam mereu una de la alta..si E BINE!
Tu, cititorule, poti fii tu singur cu tine si sa iti placa compania ta, cu adevarat?
Afla ca esti mai mult decat crezi ca esti!

Succes in tot ceea ce visezi sa realizezi! Poti face orice atat timp cat vrei si visezi!!!


8 iunie 2015

Un vis devenit realitate: "12 oameni furioşi"

Mi-am dorit din copilărie să joc pe o scenă adevărată şi uite că ieri, îmi vine să spun azi (încă o parte din mine mai este pe scenă), am jucat, m-am jucat cu alţi 11 juraţi în faţa unui judecător suprem: Publicul.
Nu vă pot spune exact ce am simţit, am fost surprinsă să descopăr că emoţiile se înmulţeau cu fiecare secundă care trecea pe tot parcursul spectacolului. Îmi venea să râd, să plâng, să mă întorc în toate direcţiile şi totuşi eram atentă încât să nu îmi uit replicile şi pe alocuri am şi uitat, dar pe o scenă nu eşti niciodată singur, iar colegii ştiu când eşti în impas şi îţi vin în ajutor. Mulţumesc, dragi colegi ACTORI!!!
Nu ştiu câţi din dumneavoastră realizează câtă muncă este depusă pentru realizarea unui spectacol... Ore, zile, chiar luni în care se repetă de la atitudine, voce, mişcare, decor, text până în ultimul minut înainte de a intra pe scenă. Este o muncă asiduă, dar făcută cu plăcere de actori, fie ei şi amatori. :) 
Am două mari plăceri în viaţă: să observ ce se întâmplă în jurul meu şi să notez. Vă dau cuvântul meu de onoare că în seara aceasta nu am putut să observ nimic, iar de notat nici atât în timpul spectacolului. Eram toată EMOŢIE!!! 
Când am auzit primul val de aplauze nu îmi venea să cred, dar tot îmi repetam în cap: " încă nu s-a terminat şi suntem buni, cei mai buni! Ne aplaudă să ne încurajeze. Deci să continuăm!". Deja când aplauzele nu se mai opreau am realizat că publicul este cel mai dur critic şi nu ar aplauda din complezenţă, ci doar şi numai doar dacă ceea ce s-a văzut pe scenă a fost fain. Şi da, a fost fain! Numai cuvinte de laudă am auzit din partea celor prezenţi. Vă mulţumesc că ne-aţi acordat din timpul dumneavoastră nouă celor 12 juraţi furioşi  în regia Andreea Cauc​!


Şcoala de teatru Qfeel - http://cursuri-actorie.ro/

1 iunie 2015

Este ziua ta, copile!


Nu ştiu cât de des îţi dai seama că nu vârsta contează, ci cum te simţi. Oricum tot copil eşti! Eşti copilul mamei tale şi aşa vei fi mereu!
Pentru unii dintre noi copilăria a fost un capitol frumos din basmul vieţii noastre. Dacă acum ai uitat cât de fascinant era să descoperi lumea prin ochii de copil... îţi pot aminti că poţi să fii din nou curios să descoperi zânele, prinţii, regii şi reginele, castelele în lumea de acum. Zâmbeşte cu bucurie la tot ce este în jurul tău. Alţii nu au şansa ta.
Eşti protagonistul principal în basmul tău! Doar de tine depinde dacă binele şi răul devin prieteni.
La mulţi ani, tuturor copiiilor!

21 mai 2015

Uimitor căscatul ajută!

Andrew Newberg şi Mark Robert Waldman profesori la Universitatea Pennsylvania s-au preocupat o vreme cu studiul asupra căscatului. Descoperirile lor sunt mai mult decât interesante.
Dacă cineva cască în timpul unei discuţii importante avem tendinţa de a ajudeca acea persoană ca fiind plictisită sau obosită, dar lucrurile nu stau aşa. 
Ceea ce nu ştim este că au fost făcute studii bazate pe scanarea creierului care au arătat cum căscatul induce o activitate neuronală în zonele creierului (precuneusul - o mică structură ascunsă în cutele lobului parietal - care pare să joace un rol  central în conştiinţă, autoreflecţie şi refacerea memoriei) care sunt direct în legătură cu generarea conştiinţei sociale şi crearea sentimentelor de empatie. Este de asemenea una dintre zonele cele mai atinse de afecţiunile bătrâneţii şi problemele de deficit de atenţie, deci este posibil ca dacă vom căsca deliberat să întărim această parte importantă a creierului.
Într-adevăr, căscatul se intensifică atunci când sunteţi obosiţi, creierul dând semnale că are nevoie de un pui de somn pentru regenerare.
Căscatul indus ne scapă de starea de somnolenţă a creierului pentru a integra informaţiile importante, numeroase neurochimicale sunt implicate în experienţa căscatului inclusiv dopamina, care activează producerea de oxitocină în hipotalamus şi hipocamp, zone esenţiale pentru activarea memoriei, controlul voluntar şi reglarea temperaturii. Aceşti neurotransmiţători reglează plăcerea, senzualitatea şi relaţiile dintre indivizi, deci dacă vreţi şă vă sporiţi intimitatea şi să staţi împreună cu partenerul dumneavoastră, atunci căscaţi  împreună mai des. 
Căscatul conştient te ajută să te relaxezi înaintea unei discuţii importante, când simţiţi anxietate sau mânie, reduce stresul.
Este minunat că ştim acest mic truc, CĂSCATUL care stimulează şi influenţează atât de multe funcţii ale creierului: îmbunătăţirea memoriei, funcţiei cognitive, sporirea conştiinţei şi a introspecţiei, relaxarea corpului, intensificarea abilităţilor atletice, creşterea empatiei, sporirea plăcerii şi senzualităţii

Un căscat este un strigăt mut al creierului că e nevoie să te relaxezi.

15 mai 2015

Ai tot dreptul să fii şi trist/ă!!!


Uneori viaţa nu îţi este aşa cum îţi doreşti. Ce poţi face?
Dacă forţezi lucrurile nu rezolvi nimic, şi cel mai bine e să ai puţină răbdare şi să observi că de fapt ceea ce ţi se întâmplă are un scop bine definit.
Dacă îţi vine să plângi, să urli, să taci, să te închizi în tine: fă asta!
Întotdeauna fă ceea ce simţi!
Trăim o multitudine de stări şi asta e foarte bine, înseamnă că suntem fiinţe complexe. :)
Daca ai tot dreptul să fii trist/ă înseamnă că ai tot dreptul să fii şi fericit/ă, să nu uiţi asta niciodată!
Cu stângul sau cu dreptul viaţa continuă şi suntem norocoşi pentru tot ceea ce am trăit, trăim sau vom trăi!


13 mai 2015

Mersul pe jos cu pantofi cu toc face piciorul frumos!


Dacă tocul de la uşă este foarte important, tocul de la pantof îţi oferă ocazia să scoţi în evidenţă frumuseţea trupului tău.

"Dă-i unei fete pantofii potrivţti şi va putea cuceri lumea." –spunea Marilyn Monroe.

Pantofii cu toc se pare că au apărut cu peste 3000 ani înainte de Cristos în Egipt şi erau purtaţi şi de femei şi de bărbaţi în cadrul ceremoniilor, conform picturilor murale ce înfăţişează oamenii bogaţi purtând încălţări din piele ce aveau ca ornament lănţişoare ce formau simbolul Anchk spiritul lui Ra – reprezentantul luminii şi a vieţii, iar pe sclavi mergând desculţi, ori purtau sandale făcute din frunze de palmier, cetăţenii obişnuiţi purtau sandale din papirus împletit.Pantofii cu toc  erau purtaţi de măcelari pentru a le uşura mersul prin mizeria şi sângele animalelor.

În Roma Antică acest pantofii cu toc înalt (platformele) era un accesoriu purtat de femeile uşoare, fiind singurul obiect vestimentar ce le identifica meseria.

În Roma şi Grecia “kothorni” sau “buskins” sandale cu platformă din plută sau lemn erau purtatae de actori, înălţimea platformei dând importanţă personajului interpretat.

Dacă la început, acest tip de încălţăminte avea rolul de a proteja piciorul sau rochia de praf, mizerie, în timp pantofii au început să reprezinte statutul social.

În 1400 “chopinele” au avut mare succes în Turcia şi China.

Şahul Abbas I cel Mare al Persiei la sfârşitul secolului XVI avea cea mai mare armată de cavalerie din lume şi a vrut să înfrângă Imperiul Otoman, astfel a trimis în 1599 pe primul ambasador al său în Europa pentru a întării relaţiile cu marile puteri. Interesant că ambasadorul purta pantofi cu toc şi astfel la marile curţi bărbaţii aristrocraţi au început să poarte aceste încălţări considerând că sunt viguroşi.

În Europa regele Ludovic al XIV-lea al Franţei a fost primul care a purtat pantofii cu toc, este cel care ulterior a decretat o lege care obliga ca încălţările roşii să fie purtate doar de nobili şi absolut nimeni să nu poarte unele mai înalte decât el.

În Italia platformele înalte erau  purtate îndeosebi de curtezanele veneţiene.Tocurile au devenit asa de înalte încât era foarte greu de a merge cu ele femeile, aşa că doamnele erau ajutate să urce şi să coboare din gondola.
Pantofii cu toc foarte înalt au fost şi interzişi, pentru că în urma căzăturilor din cauza lor au fost şi decese.

Printre cei mai mari colecţionari şi purtători de pantofi cu toc era regele Ludovic al XIV, care iubea luxul şi moda, dar era şi scund 1,63 metri şi pantofii săi aveau tocuri roşii de 10 centimetri- pe ei erau pictate scene de luptă.

În Orientul Mijlociu pentru a feri picioarele de temperatura fierbinte a nisipului au fost adaugate tocuri pantofilor.

Roger Vivier  a fost primul designer care a produs pantofi cu toc stiletto  prin introducerea unei tije din metal de-a lungul tocului, pentru a susţine cât mai bine greutatea, în jurul anilor 1500, când celebra Caterina de Medici (era scunda,  avea mai putin de 1,50 cm) etala primele âncălţări cu tocuri, în călătoriie de la Florenţa la Paris, în vederea căsătoriei cu Henric de Valois, viitorul rege al Frantei.

Pantofii din lumea întreaga erau identici ca formă pentru ambele picioare până când în 1818  în Philadelphia s-a fabricat  pentru prima dată “pantoful potrivit piciorului stâng, respectiv piciorului drept”.
Dacă la început pantofii erau făcuţi manual, deja din 1900 maşinile au luat locul mâinilor şi astfel ne bucurăm de o vastă varietate de modele de pantofi cu toc.
Cel caruia ii datoram revigorarea acestei mode este celebrul designer Manolo Blahnik. De aici, au inceput derivatiile multitudinilor de forme si modele ale acestor tocuri pentru pantofi.

Salvatore Ferragamo în 1927 a fost promotorul pantofilor cu tocul înalt, care a dus moda la Hollywood, încălţând vedetele italiene care cuceriseră marele ecran.

Pantofii cu toc s-au păstrat de-a lungul timpului în garderoba oamenilor, ceea ce înseamnă că utilitatea lor este apreciată indiferent de spaţiu şi timp.

În percepţia lui Coco Chanel, pantofii cu toc erau în versiunea lor cea mai pura, minimalişti şi practici, în timp ce pentru Christian Louboutin, ei reprezentau o întreagă fantezie a modei.
http://ro.blastingnews.com/stil/2015/05/pantofi-cu-toc-tu-por-i-cu-placere-00392943.html



18 martie 2015

VREAU SĂ FIU ACTRIŢĂ!

În această seară am avut privilegiul de a o vedea pe scenă în spectacolul cu muzică live dedicat maestrului Liviu Ciulei "Vreau să fiu actriţă!" LaScena pe
Anca Sigartău şi încă sunt mută de uimire.
Nu ştiu dacă am să îmi găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie întreaga atmosferă creată de această actriţă minunată... Aş folosi toate epitetele şi adjectivele posibile de a scoate în evidenţă cât de bine a putut exprima pe scenă Anca dorinţa ei de a deveni actriţă, dar poate veţi spune că sunt subiectivă. :)
Adevărul este că mai avem puţini actori buni în ţărişoara noastră, dar mă bucur ori de cîte ori merg la teatru şi sunt surprinsă că răd, plâng, îmi mişc picioarele pe ritmul muzical.
Actorii transmit emoţie şi unii dintre ei o fac foarte bine.
Recomand cu multă căldură acest spectacol. Îmi pare rău că nu este foarte promovat, dar cine ştie poate uşor vor ieşi la iveală valorile româneşti. :)
Anca Sigartău:
Eşti o actriţă care trezeşte în sufletele oamenilor emoţie!
Eşti naturală şi asta se simte de la o poştă! :)
Eşti într-un fel de mii de feluri!
Eşti minunată că pui seminţe de bucurie în cele mai întunecate locuri!
Ai toată garanţia mea că visul ţi s-a îndeplinit: EŞTI ACTRIŢĂ!!!
Sunt sigură că ai foarte mulţi prieteni care se bucură că te au în viaţa lor şi tu te bucuri de fiecare dată când aduci linişte şi veselie în jur!
Eşti un suflet minunat care nu va fi uitat, ci din contră mereu amintit!
Am gura poleită şi adevăr nebunul grăieşte!
Succes în tot ceea ce îţi propui!
Mă bucur că te-am întâlnit!

Dragă cititorule, recomand să o întâlneşti pe Anca Sigartău şi să te convingi că nu am scris tâmpenii mai sus!


11 ianuarie 2015

Floarea soarelui






A fost odata ca niciodata ca daca nu ar fi nu s-ar povesti. :)
Asa incepe orice poveste in fiecare seara. Azi Alexia doreste o poveste despre floarea soarelui.
Dau drumul imaginatiei si fetita se aranjeaza mai bine la pieptul meu si ma asculta atenta.
A fost odata pe un camp la marginea drumului o floare a soarelui extrem de frumoasa de se opreau multi oameni sa o admire. Razele soarelui picau pe fiecare petala a florii si o luminau atat de tare incat pe semintele ei negre se jucau culorile formand uneori si un curcubeu. Floarea era pata magica de culoare a acelui peisaj.
Intr-o zi se apropie de floare o fetita. Se uita lung la floare si a vrut sa o rupa, dar atunci se auzi vocea florii soarelui: - De ce vrei sa ma rupi?
- Pentru ca esti foarte frumoasa si te vreau in camera mea. - a raspuns fetita incantata ca floarea si vorbea.
- Daca ai sa ma rupi nu am sa traiesc mult in casa ta. E mai bine sa ma lasi aici unde sunt si de fiecare data cand vrei sa ma vezi o poti face. Eu am sa te astept fericita.
- Dar pot sa am grija de tine cum pot eu mai bine. Am sa te ud in fiecare zi si am sa-ti vorbesc de dimineata pana seara.
- Locul meu este pe acest camp. Nu sunt o floare de apartament, ci sunt o floare de camp. Crede-ma ca am sa te astept fericita ori de cate ori vei dori.
- O sa imi fie dor de tine!
- De cate ori o sa iti fie dor de mine te poti uita spre soare si atunci vei sti ca eu iti zambesc si ma gandesc la tine.
Fetita a plecat incantata spre casa cu gandul la noua prietena pe care si-a facut-o.
Dupa cateva saptamani fetita s-a intors la floarea ei. Era si mai frumoasa si crescuse si mai mult, era ca un soare pe pamant. In jurul ei au aparut si alte flori ale soarelui, dar mai mici,
- Imi vine sa te rup din nou. Esti atat de frumoasa! Vreau sa te am acas! Uneori ma simt atat de singura si nu am nici un prieten.
- Ma bucur ca te-ai intors si ca nu m-ai uitat. Iti place cum zambesc?
- Da. Zambesti ca un soare.
- Daca si tu vei zambi ca mine vei vedea ca vei avea multi prieteni in jur. Este important sa ai fericirea pe chip, iar tu esti o fetita foarte frumoasa.
Fetita incepu sa zambeasca si intr-adevar chipul i se lumina. Floarea soarelui o invata primul pas in a fi fericita: sa zambeasca.
- Dar o sa imi fie dor de tine...
- De cate ori vei zambi si te vei uita spre soare eu sunt cu tine.
Fetita din nou a plecat fericita. Floarea soarelui ii era cea mai buna prietena. Zilele ce au urmat fetita a inceput sa zambeasca si ca prin minune multi copii au inceput sa se joace cu ea. Alexia le povestea tuturor despre floarea soarelui. Copiii au devenit curiosi si au vrut si ei sa o cunoasca pe floarea soarelui. Alexia i-a dus pe toti in acel loc, dar spre uimirea ei campul era plin de flori ale soarelui. Fetita nu mai stia care e floarea ei, dar si-a adus aminte de zambetul inconfundabil al florii ei iubite.
- Ma bucur ca te-ai intors si ai venit cu atat de multi prieteni.
- Da. Le-am povestit tuturor despre tine.
- Foarte bine ai facut. Uite in jurul meu sunt si alte flori ca si mine si fiecare copil poate acum sa aiba floarea lui. Pe campul plin de flori ale soarelui se aud inca rasetele fercite ale copiilor.
Alexia a adormit de cateva secunde. O invelesc, o sarut pe frunte si ii doresc noapte buna...