19 noiembrie 2008

Conversaţie cu un...


- Cine eşti? Care-i treaba? Vrei ceva?
- Da! Vreau sarea!
- Eşti nebună!
- Sunt şi de aia.
- Ce zic eu şi ce înţelegi tu... Hai, spune odată ce vrei? E târziu oricum şi aş vrea să dorm, aşa că spune odată!
- Ce să îţi spun? Că nu am cuvinte şi oricum eşti surd...? să nu mai zic că de multe ori eşti şi orb?
- Îţi baţi joc de mine? E clar că vrei ceva, altfel nu m-ai fi aşteptat aşa.
- Cum? Sunt doar bine dispusă. Îţi place cum zâmbesc? A, desigur că vrei să şi râd...
- Eşti nebună!
- Acum nu mai sunt, chiar dacă tu crezi că aş fi.
- E clar! Vorbim mâine. Noapte bună, gând afurisit!
- Nu o să poţi să dormi.
- Te las, chiar îmi e somn.

Jocul cuvintelor
















Pic.. poc... e loc
Sunt tot.
Iubesc – renasc
Mă şi prefac..
E loc.
Te las să taci... căci îmi placi.
E pic... e loc.

Sunt doi, sunt cu noi...
Mă joc.
E loc de tot în toţi.
Te văd, mă ierţi... e rest
Te las şi plec.
E pic.. e egal...
E loc.

Lasă-ţi imaginaţia să zboare spre acele tărâmuri care-ţi fac sufletul să vibreze la corzile universului...


Probabil că te aştepţi să-ţi spun ceva... probabil că ai să aştepţi o vreme.. pentru că nu am acum cheful necesar de a-ţi spune ceea ce se petrece în mintea mea... acum gândurile mele se conectează unele la altele formând o frază pe care am să ţi-o comunic la momentul potrivit mie şi desigur prielnic şi ţie pentru a înţelege ceea ce vreau să îţi comunic de atâta vreme...
Simt cum se conectează fiecare fir de energie ... unul cu altul .. formând un bol ce are în curând să se rostogolească prin gură, scoţând sunete şi mergând spre inimă... inima ta.. acolo vreau să ajungă... sunt convinsa că ai să îngenunchezi şi ai să realizezi că nu sunt acea ciumă de care-ţi vorbeau bunicii tăi la gura sobei astă iarnă....
Mă uit în ochii tăi şi văd cât de mult aştepţi... în curând primeşti ceea ce ai să vrei... e poate chiar Grivei, ce latră, dar nu muşcă...

__________________________________________________

Privesc în mine şi mă văd desculţă
Privesc în oglindă şi mă surpind zâmbind
E doar o umbră ... e chiar un destin...
Zgomot de fond şi mişcări lente..
Sunt vis şi speranţă .. un clopot...


_____________________

10 noiembrie 2008

Orb şi mut....

De câte ori nu ni se întâmplă să fim orbi… cu toate că avem ochi, nu vedem ceea ce se petrece în jurul nostru şi asta pentru că suntem prea concentraţi pe filmul ce se derulează în interiorul nostru... vedem doar cât ne permitem să cuprindem în orizontul nostru… iar când realizăm că ceea ce am văzut până acum a fost total eronat rămânem muţi…

Zi de toamnă...


Tocmai ce am ieşit să privesc cum frunzele îşi dezvelesc crengile... privesc de pe bancă spectacolul naturii... vrăbiuţe zgribulite se învelesc cu plapuma de frunze... trecătorii sunt din ce în ce mai grăbiţi... tramvaiele pleacă din staţie... claxoanele maşinilor participă la creearea fondului muzical al momentului...
Lângă mine se aşează o bătrânică, sprijinindu-şi bastonul de bancă... mă priveşte curioasă... îi spun:"Bună ziua!"... îmi zâmbeşte... momente de tăcere ... amandouă privim în jur...
Închid ochii... aerul rece ce-l inspir, mâinile reci... sunt parte din întreg...
La un moment dat simt o atingere caldă pe umăr... era băbuţa... care îmi zice: "Te bucuri de toamnă, domnişoară?" ...
O privesc şi îi răspund: "Da, am şi de ce, nu?" ... din nou momente de tăcere...
Bătrânica dă să se ridice, dar bastonul îi cade... îl ridic şi il dau... în momentul când îi ating mâna mă strânge puternic privindu-mă direct în ochi... observ că îi curgeau lacrimi... nu ştiu ce să zic... rămân o vreme privind-o cum cu paşi mărunţi se îndepărtează de mine...

...


De multe ori mă întreb dacă oamenii s-ar transforma cu toţii în îngeri, oare cum ar fi pământul?
Aş putea zice că s-ar transforma în raiul mult descris de cartea sfântă.
Dar ştiu că nu se poate … Şi tocmai de aceea încep să cred mai mult că nu există nici iad, dar nici rai, doar oameni pe pământ…
Tind să încep să devin tot mai pragmatica şi spun : da, oamenii au rolul să înveţe să-şi creeze cele mai bune condiţii să trăiască decent … să fie conştienţi că viaţa nu e o joacă… că fiecare clipă contează.
Şi uite aşa ne naştem, învăţăm de mici să supravieţuim .. şi creştem, ne dezvoltăm atât fizic, cât şi mental.. şi luăm în piept destule crezând cu toţii că e necesar.
Suferinţa e clar că există, cum şi fericirea există...

Suflet fericit


Închid ochii şi încep să simt…
Furnicături pe întreg corpul încep să apară şi inima îmi e cuprinsă de emoţii… sunt parcă într-un vârtej în care îmi place să mă pierd… deja sunt ameţită, dar ştiu că îmi e bine şi asta pentru că astfel pot să ajung la tine.
Mă învârt, mă răsucesc… îmi place… alunec în acest vârtej.
Şi, Doamne, cât mi-am mai dorit să fiu pierdută în timp !
Să călătoresc aşa.. să uit de fiinţa mea… şi nu vreau să mă opresc, chiar vreau să înaintez… să pot chiar să alerg şi să te simt în piept..
Cum e să simţi când bat inimile noastre împreună? Cum e să ştii că m-ai gasit pe mine? Aşa e că sublim să fim noi doi împreună?
Suflete, ştiam că vom fi împreună! Ne-am promis asta cu multă vreme în urmă.
Sunt aici, să stai fără griji, n-am să te las să uiţi ce cândva ne-am promis.
Fii suflet fericit!

Ochii şi sufletul


Îmi îndrept privirea sper acei ochi şi îi studiez în amănunt… se uită şi ei la mine cu aceiaşi intensitate. Mă emoţionez un pic… dar nu mă las şi continui să caut şi să găsesc esenţa.
Dintr-o dată clipeşte puternic, mă trezeşte parcă, e ca şi cum ar vrea să-mi transmită că mă pierd în detalii… cu toate că-mi plac acele detalii (culorile, imaginile, filmul ce derulează). Clipesc şi eu ca să-mi clarific vederea… se întrevede parcă un tunel şi în îndepărtare se întrezare o lumină galbenă… mă apropii şi mai mult, călătoresc cu ochii şi lumina devine albă, un alb imaculat.. e cald, îmi e cald şi mă relaxez… întind mâna şi ating lumina cu degetul arătător de la mâna dreaptă… wow…. ce senzaţie… degetul se pierde în lumină, nu-l mai văd…doar simt că e bine acolo, dincolo.
Vreau să intru cu totul acolo.. şi astfel mă apropii şi mai mult.. fruntea atinge punctul luminos şi păşesc… punctul se măreşte şi devine asemenea unei porţi pe care eu intru…
Clipesc încă o dată…. a dispărut… dar am senzaţie că sunt ACOLO.

Amintire....


Am intrat pe usa şi încă tremuram, m-am dus la toaletă unde m-am spălat pe mâini şi mi-am dat cu apă pe faţă. Îmi auzeam paşii şi îmi simţeam ritmul inimii… I-am luat mâinile în mâinile mele şi i le-am dus spre buzele mele fierbinţi, am sărutat acele mâini cu toată dragostea ce i-o purtam… privirea nu îmi venea să mi-o ridic, nu-mi venea să-i privesc ochii… aveam încă emoţii şi mă întreabă: "de ce esti aşa emoţionată?"
Nu am ştiut ce să-i răspund decât printr-un zâmbet, strângându-i mâinile la pieptul meu…
Ne-am aşezat pe canapea şi nu spuneam nimic nici unul dintre noi… mă bucuram să fiu în prezenţa sa… să respirăm acelaşi aer al încăperii… M-am apropiat de unul dintre obraji (nu mai reţin dacă era stângul sau dreptul) şi am sărutat… era semicălduţ, dar când buzele mele s-au desprins era deja fierbinte… I-am zis: "te iubesc!" - privind direct în ochii lui. Am mai rămas câteva clipe ţinându-ne de mâini… m-am ridicat şi am ieşit pe uşă.

25 februarie, 2007

Oglinda...



















Apare cineva… cine să fie? Vai, ce chip frumos…. Ce ochi expresivi: verzi, micuţi şi gingaşi, un chip dulce precum un fruct de ananas, părul îi pică perfect încandrăndu-i chipul de înger… Şi dintr-o dată zâmbeşte… mă emoţionez… nu am mai văzut demult un aşa zămbet…. Parcă îmi trezeşte fiecare simţire şi mă face să râd şi eu, numai că nu pot.. sau ba da: zâmbesc odată cu acest chip.
Se apropie mai mult de mine, îi simt respiraţia şi mă aburesc un pic… miroase a flori de câmp… acum îi văd şi gâtul şi pieptul… aş vrea să se apropie mai mult să cuprind mai mult în plan… Zâmbeşte în continuare, şi face şi mai mult să strălucească, e încadrată de o lumină şi dacă nu mă înşel în spate are aripi… oare e chiar înger?

De ce mă vrei?


De ceva timp mă întreb ce vrei de la mine şi ce vreau eu de la tine…
Mă gândesc la toate posibilităţile şi cu toate astea ştiu că pierd esenţialul. Şi, atunci, încep să mă întreb mai în profuzime… De fapt ce vreau , ce îmi lipseşte???
Vreau să mă accepţi aşa cum sunt şi să continui să-mi fii alături: tăcut, privindu-mă cu iubire şi înţelegându-mă că trec printr-o perioadă a căutărilor…
Până nu îmi găsesc calea adevărată nu o să am linişte.. o să fiu în foarte multe moduri care nu-ţi fac plăcere şi nimic din ce ce exprim pe faţă, prin trup, cu mintea şi sufletul nu sunt EU.
Caut, caut şi am tot căutat… uneori am impresia ca am gasit…. Dar, apoi, îmi dau seama că doar m-am înşelat…
Mă transform pe zi ce trece.. mai scap de una, alta… dar se asimilează altceva..
Odată nu aş fi crezut că o să ajung aici.. ca acum… acum, nu cred că o să ajung unde vreau.. îmi este teamă, simt suferinţa în toată fiinţa mea…
Am avansat pe drum.. dar privesc în zare şi mă îngrozesc de câţi balauri se văd în depărtări… oare, am eu atâtea resurse să trec de ei? Pe unii din trecut i-am spulberat numai dintr-o privire, pe alţii i-am înfruntat cu greu, alţii chiar şi acum mă mai urmaresc…şi câţi or să mai fie…
În acelaşi timp îmi este teribil de frică, dar am şi convingerea că închizând ochii şi ducându-mă cu gândul (sau ce o fi) în inima mea.. plimbându-mă cu mine prin întreg corpul îmi găsesc stabilitatea. Mă fac chiar invizibilă, mă, chiar, teleportez dincolo de toţi balaurii. Concetrare şi mai ales centrare, focusare… o să ajung ACOLO!
Acolo, unde? Nu ştiu. Sau am o vagă idee… Are legatură cu mine şi întreg mapamondul.
M-am emoţionat.. lacrimi vor să curgă şi, chiar, apar vizibil şi simţitor, clarificându-mi privirile ce duc spre acea direcţie: spre sufletul tuturor.




22 iunie, 2008

Apari...


Închid ochii trupului şi încep să visez cu ochii sufletului... Te văd în depărtare cum te apropii spre mine.. nu-ţi desluşesc clar faţa.. nu văd ce culoare au ochii tăi, nu văd ce zâmbet ai... doar pot să mi te imaginez.. şi deja am emoţii că te creez în mintea mea ...
Parcă simt zâmbetul tău în mine, simt atingerile mâinilor tale pe trupul meu căruia îi era dor de afecţiune..
Chiar te simt foarte aproape.. îţi simt respiraţia... şi căldura trupului tău.. îmi şopteşti ceva la ureche, dar sunt prea emoţionată să aud... mă iei de mână la un moment dat şi începem să ne plimbăm ..
Eu te privesc curioasă... şi cu toate că ţi-aş pune o sumedenie de întrebări, totuşi mă abţin pentru că nu mai vreau să ştiu, ci doar să descopăr!
Ne oprim şi ne aşezăm pe iarbă unul în faţa celuilalt şi începi să-mi spui: "Vrei să ştii de ce am apărut tocmai acum?".. zâmbesc şi aprob nonverbal că vreau să ştiu...
Mă priveşti direct în ochi, ca şi cum ai pătrunde dincolo de mine sau mai bine zis în mine.. şi rosteşti cu o voce atât de blândă:  "Am apărut că era momentul, nu mai credeai că mai există bărbat care să te iubească... credeai că de iubire au parte doar unii oameni... ,dar am sosit şi am să te iubesc aşa cum mă iubesc pe mine.. nu-i aşa că sunt minunat?" .. sunt şocată de ce îmi spui .. în mare parte ai aşa dreptate.. cine eşti? mă întreb..
Ca şi cum mi-ai citi gândurile .. îmi iei mâinile şi le apropii de inima ta .. îţi simt bătăile inimii.. şi îmi zici cu atâta siguranţă: "Inima asta nu bate degeaba, şi deloc, întâmplător o simţi tu, acum! Bate cu un scop şi acela este: să cunoşti şi să simţi că iubirea e posibilă pe pământ!"... clar, îmi zic mie însumi, că am vedenii şi că eşti o fatasmă a minţii mele.. Nu mai am timp să mai gândesc ceva şi dintr-o dată îmi cuprinzi cu mâinile tale faţa-mi şi începi să mă săruţi...

Clipe şi clipe...



Sunt clipe în care aş vrea să spun atât de multe.. să mă exprim.. să vorbesc şi să fiu ascultată cu atenţie..

Sunt clipe în care visez câte minuni aş face în lumea asta cu bunătatea mea şi dorinţa ca fiecare om să se simtă împlinit..

Sunt clipe în care râd aducându-mi aminte de momentele frumoase trăite.. şi plâng pentru cele care nici acum nu le-am uitat…

Sunt clipe în care îmi doresc să-mi pot exprima iubirea care zace de ceva timp înlauntrul meu..

Sunt clipe de somnolenţă, de pierdere din prezent..

Sunt clipe… clipe care pot dura zile, chiar şi ani…

Sunt clipe şi clipe.. şi alerg cu gândul spre acea clipa în care şi tu, şi el şi toţi mă vor recunoaşte…


8 aprilie, 2008