31 august 2011

Plăcerea de a fi pe scena vieţii


Piesele de sah se mută una câte una pe tabla de sah. Tata face o mutare, eu alta. Sah-mat! Tata e uimit că sunt strategică. E pentru prima dată când jucăm. Schimbăm jocul pentru a ne relaxa mai mult. De data asta jucăm table. Sunt atentă să nu mă fure la joc. :) Din nou se întâmplă să câştig. Privesc din când în când peştii din acvariu. Fumul de ţigară învăluie încăperea şi tata începe să îmi povestească cum aveau grijă fraţii mei de mine când eram mică. Cică eram un copil cuminte şi îmi plăcea să adorm legănată pe picioare. Mi se face somn... Cu toate că tata are chef de vorbă. Îl ascult până când adorm. Dimineaţă el pleacă.
Începe ziua, ca de obicei, verificându-mi casuţa poştală virtuală. Ştiri, muzică, discuţii etc. - mă plictisesc repede. Îmi iau chitara şi încep să repet. Degetele încă mă mai dor, dar continui. Încep să îmi iasă acordurile. Ascult Tatiana Stepa. Mă uit atentă la omul căruia i-au rămas cântecele. Ce fain transmitea această femeie. Într-adevăr o voce care va rămâne peste ani prezentă în muzica folk. Blândeţea, tristeţea şi mai ales iubirea din melodiile Tatianei mă bagă într-o stare... O rog, pe prietena mea Jiji, să îmi arate cum stă treaba cu ritmul. Tam- tam - tam - tam - Tam- tam - tam -tam... până când mă uit pe picioare şi deja m-am învineţit. :P
Şi dacă tot sunt avidă de cunoaştere începem şi o lecţie de pantomimă. Sunt surprinsă cât de multe poate transmite omul prin corp. Mersul în pantomimă, încă, mi se pare foarte greu. Las, totuşi, creierul să se obişnuiască cu informaţia. Lecţia s-a terminat. Simt nevoia să ma aşez pe canapea şi să meditez la tot ceea ce am primit.
Mă simt mai bogată. Sunt mai bogată! Mulţumesc sufletului meu că este atât de curios. Mă plimb în curcubeul fiinţei mele până când adorm.
E din nou dimineaţă şi, încă, sunt fericită.
Azi o iau de la capăt: îmi satisfac sufletul curios.

25 august 2011

Aşa am simţit atunci... să te iubesc...


O dimineaţă în care ...
Lacrimi ...
Dor...
Amintiri...
Durere în suflet...
Lacrimi...
Te iubesc!

Iubirea (aşa cum am trăit-o, eu, până acum) pentru mine a fost ...
Când auzi că ţi se spune: "Te iubesc!" e doar pentru momentul acela.
Eu, am greşit crezând că iubirea nu moare niciodată! Dar: moare. Sau, cică, se transformă.
Mulţi au fost cei care mi-au spus cât de mult, cât de bine, cât şi cât, dar au fost doar simţiri şi aberaţii de moment.
De la o vreme nu mai cred în cuvinte, chiar nu mai vreau să cred... sunt concentrată mai degrabă când mă întâlnesc cu el la ceea ce simt în trup.
Cuvintele sunt pentru cei care se lasă minţiţi frumos!
Nu am nevoie de cuvinte, nu am nevoie de dulcegării scrise, am nevoie de simţire!
Îmi eşti alături cât îţi/îmi este necesar, conştientă, fiind, că drumul continuă cu noi sau fără noi!

22 august 2011

"Aleg să fiu eu cu altcineva!"


Niciodată nu am înţeles şi nu am să îmi dau voie să înţeleg cum "dragostea" este tradusă de unii ca fiind de fapt o "afacere".
În ultima vreme se merge pe ideea să fim din ce în ce mai informaţi, să ne ştim drepturile şi să ne cunoaştem "străfundurile minţii" ... şi totuşi unii dau cu bâta în baltă cu brio. Căsătoria - celula de bază a societăţii. Fleoşc!
Când de fapt se merge clasic (se pare) pe ideea inovatoare: cum să fac bani şi să nu se înţeleagă greşit! Te căsătoreşti. Intri în rândul lumii. Şi dacă ai norocul ca partenerul să aibă şi o poziţie socială deja creată până sa apari tu în decorul vieţii sale: te numeşti un om împlinit. Ţi-ai găsit jumătatea! Din nou: fleoşc! Pietrei aruncate în balta plină cu peşte îi faci vânt de sare de 5 ori, dar la final se duce pe fundul apei scufundându-te şi pe tine odată cu ea. Pardon, scufundându-se iluziile, încă o dată, că ţi-ai găsit împlinirea cu plinul celuilalt.
Oare, cum e să iubeşti şi să nu te întrebi o secundă cât de mult te iubeşte celălalt???
Cum e să oferi fără să ceri nimic în schimb?
Cum e să trăieşti pur şi simplu trăirile tale fără să zici: NOI???
Noi? Cuvânt ce atârnă greu. Nu mai eşti tu, sunteţi voi! Haide măi, că asta e culmea!
Adică până să îl/o întâlneşti erai altcineva, acum, dintr-o dată ai căpătat altă formă socială???
Da, nu-s de acord cu o căsătorie de genul: bişniţărie! Ce bine era când te căsătoreai în faţa unui pom. Mai ştie cineva ritualul? Fără ştiri, fără invitaţi, doar tu, el şi pomul ...
Chiar trăim într-o lume a banilor? Chiar să fie o lume atât de materială încât sufletul să ne fi fost transformat într-o bancnotă de circulaţie mondială???
Apreciez la maxim când văd (rareori, adevărat ) mergând mână de mână doi oameni în vârstă. Au trecut peste toate cele "neimportante" şi au ales să fie împreună. Aia-s cu adevărat norocoşi că ştiu să îşi aprecieze sufletul!
Sufletul este plin de iubire, nu de robie!
În fine...

17 august 2011

Am avut un vis



Am visat de cînd eram copil să ajung ...
M-am văzut printre... şi sus!
Aplauze se auzeau, aplauze se aud...
Ai talent! Nu-l irosi! Munceşte!
Arta doare dacă nu o manifeşti...

Mă gândesc la copilul din mine
Sunt copilul de atunci
Sunt acum la fel pentru că el nu a crescut în armonia cerută înainte de a se naşte
Promisiunea facută cerului şi pământului încă pluteşte în aer

Apuc talentul de T cu o mână şi cu cealaltă îl apuc pe L -alentu- este mijlocul talentului care zâmbeşte voios în lumina difuză a razelor de soare ale dimineţii.
Bună dimineaţa, soare!

15 august 2011

Ce ne face umani?



Dau la o parte draperia de gânduri şi perdeaua de cuvinte şi las ca ochii să privească pe fereastră cum sufletul zboară în spaţiul nedefinit al universului.
În depărtare se văd şi alte suflete care dansează voioase printre firele timpului spaţial.
Îmi chem sufletul înapoi.
Îl cuprind cu toată fiinţa mea şi îi spun:"Bine ai venit!"

..........................................................

De câte ori nu ai plâns în tine şi ţi-ai inundat întreaga-ţi fiinţă?
De câte ori nu ai spus că renunţi la tot ceea ce înseamnă durere?
Şi de câte ori ţi-ai revenit la viaţă asemenea unei păsări phoenix?

..........................................................

De ce nu înţelegem de la bun început (de când ne conştientizăm) că suntem fiinţe minunate şi avem fiecare dintre noi un rol frumos în tot "tabloul" existenţial?
De ce nu privim în oglinda potrivită în care să ne vedem clar?
De ce spunem "pas" la paşi pe care oricum îi vom face la un moment dat?

............................................................

Îmi doresc lumină în drumul meu!
Îmi doresc atingeri de stele să pot lumina ca ele, chiar şi după mii de ani!
Îmi doresc să fim cu toţii o pasăre măiastră ce zboară printre planete şi găuri negre!
...............................................................

A fost odată ca niciodată...
Şi de n-ar fi fost....
Am fi încălecat pe o şa şi să purcedem spre inima Creaţiei.

4 august 2011

gânduri de ieri şi azi




Nu aş putea să spun cum mă simt când nu te simt
Nu aş putea descrie starea pe care o am atunci când un pas îmi urmează celălalt pas
Nu ştiu ce înseamnă sa fii departe
Nu ştiu ce înseamnă să îmi fie dor
Nu ştiu cum e să spun: Adio
Nu ştiu nimic din ceea ce nu există de fapt
Pentru că totul şi tot ce ţine de tine este în mine de la început
Iar stropii mari de lacrimi ce se preling pe obraji sunt de fapt limpeziri ale sufletului
Tu şi eu - două cheia Sol
eu şi tu - un suflet pereche
Ţine-mă de mână şi hai să păşim împreună cu aceeaşi paşi înainte, înapoi, sus şi jos ca mai apoi să ne întindem aripile şi să zburăm în golul plin.