15 iulie 2014

Un medic tre­buie să fie un călă­tor... Cunoaşterea în­seam­nă experienţă - Theo­phras­tus

  • Un medic tre­buie să fie un călă­tor... Cunoaşterea în­seam­nă experienţă - Theo­phras­tus
    Unicul fiu Theo­phras­tus al me­di­cului şi chi­mistului Wilhelm Bombastus von Hohen­heim - Theo­phras­tus avea să ajungă la con­cluzia că "Uni­versităţile nu te învaţă totul, aşa încât un medic tre­buie să caute babe, ţigani, vră­ji­tori, triburi nomade, tâlhari bătrâni şi alţi ase­menea proscrişi şi să ia lecţii de la ei. Un medic tre­buie să fie un călă­tor... Cunoaşterea în­seam­nă experienţă"Citind cele de mai sus mi-am adus aminte de o intamplare petrecuta in viata mea.
    Eram în anul 2009 şi tocmai mă întorsesem din Londra, unde timp de 1 lună am muncit ca dansatoare într-un club indian- pakistanez în fiecare zi de la ora 23:00 - 06:00. În acea lună dacă am dormit 22 de ore şi mâncarea mea era formată din: praz, măsline, apă, cappucino şi cereale cu lapte, fumam cel puţin 1 pachet de ţigări pe zi. Întoarsă acasă, răpusă de o răceală cruntă, mai era şi gripa aviară la modă în acea vreme, corpul meu ceda pe zi ce trece: ameţeam, de-abia mă ţineam pe picioare. Am ajuns la doctorul de familie şi apoi am fost şi la centrul de diagnostic, plus la spitalul militar şi spitalul de la Valea Iaşului - judeţul Argeş. Eram suspectă de leucemie pentru că era şi normal: sistemul meu imunatar era slăbit. Mă gândeam că o să mor, dar nu îmi era frică. Moartea din punctul meu de vedere este doar o altă călătorie. Au trecut câteva luni până când o prietenă de la Bucureşti m-a sunat să mă întrebe ce mai fac. Clar: nu eram bine. Până să ajung în oraş să mă întâlnesc cu ea a durat o jumătatete de oră, când de fel ar fi durat doar 7-8 minute. Mă mişcam greu. Ajunsă la locul întâlnirii, prietena mea mă întreaba ce fac a doua zi. Nu aveam ce să fac, decât să îmi port trupul viu printre oameni. Mi-a sugerat să merg cu ea la Coriciuc Nicolae de la Brodina din judeţul Suceava. Nu aveam bani. Dar ea a insistat să mergem, dar în condiţiile ei: să nu fumez şi să nu mai fiu "academică" verbal. Astfel că a doua zi am pornit la drum. Ajungând în faţa unei bojdeuci în Brodina. În întâmpinare ne-a ieşit un munte de om şi eu am rămas mută o clipă... am avut impresia că-l văd pe Ion Creangă. Ce imaginaţie am şi eu uneori. Ne-a invitat în micuţa sa casă cu atâta ospitalitate pe care nu o mai întâlnisem de ceva vreme. S-a uitat "moşul" atent la noi şi ne-a studiat pe fiecare până când mă fixează cu privirea şi mă întreabă: "cine e bolnav aici?" eu: "nu ştiu, să vedem".
    Domnul Colea, că aşa i se mai spune, a început să ne ia pe fiecare la trosnit. Eram eu, prietena de la Bucureşti şi cu iubitul ei plus fratele acestuia. Poate nu s-a înţeles ce înseamnă trosnit. Adică ne-a trosnit oasele într-un fel numai de el ştiut în acea bojdeucă. Spuneai că ne cântau oasele. La mine fu' greu, că eu mi-s tare Toma Necredinciosul. Dar tot m-a trosnit de m-a minunat, mai ales când pe burtă fiind... Colea mă ia de mâini şi le trage spre el şi apoi trosc, trosc cu călcâiul unui picior de-a lui fix pe coloana mea vertebrală. Faza e că nu mă durea, doar trosneam. Eram fascinată. Cine era nenea ăsta? Atât de bun şi totuşi atât de mare care-mi aducea aminte de Creangă...??? Încep să studiez prin jur. Multe cărţi, dar de-alea mari ca la filosofie, de mai bine nu le citeşti, ci te foloseşti de ele să fii mai înalt sau le găseşti altă întrebuinţare materială, că spirituală te ia capul numai când le vezi cât de groase sunt de nu îţi mai vine să îţi oboseşti ochii citindu-le Bun. Am crezut că doar asta a fost, dar de unde? Apare în peisaj soţia domnului cu o farfurie în mână. Nu vedeam bine ce era în farfurie, dar mirosea bine. Şi chiar dacă nu aveam eu poftă de mâncare, aş fi vrut să mănânc. Era o plăcintă de dovleac şi, domn'e, am mâncat. Bună! Bună plăcinta, doamna era extrem de bună gazdă.
    Mi se facuse somn, culmea e că mie nu prea îmi era somn de fel, dar acolo era atât de bine. Trosniseră oasele, mai trosneau şi lemnele în foc, caneapeaua pe care stăteam era confortabilă, ce mai: un mediu ambiant plăcut pentru a trage un pui de somn. :) Dar nu. Colea vine în faţa mea şi mă întreabă ce e cu mine. Normal că îi spun că sunt bine, ci doar puţin obosită. Mă scanează el aşa cu palma lui uriaşă, cum fac practicanţii de reiki şi îmi spune: "tu ai sinuzită puternică. Nu-i aşa că ieşi afară cu părul ud? " Avea dreptate omul. Eu nu îmi usuc decât foarte rar părul cu feonul şi ies des cu părul umed. Nu mă usuc cu feonul că am oroare de zgomotul ăla şi de căldura aia idioată ce o emană forţat pe chipul meu gingaş. Glumesc referitor la chip, dar feonul chiar mă disperă. Mda... Şi Colea începe să mă mai palmeze energetic şi mă ia usor somnul, dar eu puternica rezist şi îi spun că vreau afară la aer. Şi merge şi el cu mine. Mă opreşte într-un fel de hambar, grajd. Şi m-a rugat să nu ating nimic, doar să privesc. Tulai, şi ce văd? În încăperea aia din lemn era plin de plante. Plin, domn'e, cu tot felul de plante puse la uscat. Şi mi-a explicat care cum sunt şi când le-a cules şi pentru ce. Eram fascinată. Nu văzusem în viaţa mea aşa ceva.
    Bun. Nu am mai stat multă vreme şi am plecat de la "bojdeuca lui Creangă" de la Brodina. Colea mi-a dat 7 plicuţe cu amestec de plante şi mi-a zis cum să mi le administrez trupului: în fiecare zi pe seară, înainte de culcare, să iau câte un pliculeţ şi să-l porţionez în două părţi egale, o jumătate să trag cu un pai pe o nară şi cealaltă jumătate pe cealaltă nară. Să fiu cu picioarele goale într-un lighean cu apă călduţă, cât rezist eu la caldură, şi cineva să fie lângă mine să mă ţină de frunte. De ce? Vă spun imediat. Mi-a mai dat o sticluţă de sirop din muguri de brad şi mentă cu miere şi mi-a zis să beau câte o gură dimineaţa pe stomacul gol sau când simt că sunt sleită de puteri. Am ajuns acasă şi am început să fac ce mi-a zis domnul Colea. Ce mai conta că doar eram suspectă de leucemie. Şi am început să trag pe nas praful recomandat de "Creangă" exact cum mi-a spus. Şi ce m-a mai apucat strănutul, de mi se înroşiseră ochii. Dar nu asta a fost interesant, ci faptul că după o tură bună de strănutat a început să îmi curgă din nări puroi ca apa de la robinet. Unde? În lighean. A, stăteam aşezată în fund pe caneapeau de acasă cu picioarele în lighean cu apa calduţă. Nu îmi place apa fierbinte. Şi aşa am făcut în fiecare seara timp de 6 zile. Aveam program seara de a "trage pe nas" şi de a da drumul la robinetul cu puroi ce îmi curgea din cap. Până când a început să îmi curgă sânge şi m-am cam speriat. După ce că eram eu slabă, măcar sângele să fie în mine. :) Ideea e că uşor - uşor am început să mănânc şi să îmi revin. Am scăpat şi de dureri de cap şi de ameţeli. Deci, na', sunt oameni ce cunosc plantele şi pot ajuta. Dacă unii dintre voi sunteţi bolnavi căutaţi cât mai multă informaţie legată de boala diagnosticată de medici.
    Totul e posibil!
    Doar dacă vrei să trăieşti armonios şi sănătos depinde numai şi numai de Tine! Cine nu crede povestea asta pot spune câteva persoane care ştiu şi pot confirma cele spuse mai sus pentru că au asistat la acea perioadă din viaţa mea, şi anume: Flavia Jinga, Andra Chiriţă, Cosmin Zodila etcetera.

    Pentru a vedea şi voi ce am văzut eu cu ochii mei: https://www.youtube.com/watch?v=PdhysMwOwb4&feature=youtu.be

3 comentarii:


Spune, te rog! :P